Medicul care a lăsat Franţa pentru a profesa într-o comună din România. „Am vrut doar să fac medicină la mine-n ţară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ramona Avram, o tânără de 34 de ani din Oradea, s-a întors din Franţa pentru a fi medic într-o comună din Maramureş. Spune că nu i-au trebuit nici bani, nici casă, nici alte beneficii, ci doar să fie medic în ţara ei.

Cu mare bucurie şi fără să pună vreo întrebare suplimentară, aşa spune Ramona Avram, un tânăr medic din Oradea, că a acceptat postul de medic de familie din comuna Onceşti, judeţul Maramureş. Tânăra doctoriţă era plecată în Franţa, unde era pe punctul de a semna un contract la un cabinet de medicină generală, al cărui medic urma să se pensioneze.

„Mi-am dorit să se întâmple ceva, să nu fie nevoie să semnez acel contract şi să pot să mă întorc acasă”, spune acum tânăra doctoriţă.

Nu a fost vorba nici de bani şi nici de condiţii, despre care spune că erau foarte bune în Franţa. A plecat la invitaţia unei familii de români, care s-au stabilit acolo.

„Cei care m–au chemat acolo erau o familie de români, fiziokinetoterapeut din Oradea, deci aveam şi sprijin moral. Nu a fost vorba că nu mi-a plăcut, m-am adaptat foarte bine, n-am avut nicio problemă. M-am împrietenit acolo cu o doamnă doctor, am ieşit cu familia ei, le-am prezentat România aşa cum o văd eu, pentru că sunt mulţi oameni - soţul ei, de exemplu, profesor – care mai cred că noi suntem comunişti. Şi mi-a venit să râd, dar şi să plâng, pentru că nu e normal să fim văzuţi aşa. Eu m-am adaptat foarte bine, iar familia la care am stat, cei care mi-au oferit cazare, doamna era farmacista din comună. Aveau casa apoape de cabinetul la care urma să lucrez. Era o casă mare, pe două nivele, cu grădină. Nu am avut de plătit nimic, am avut toate condiţiile, nu aveam nimic de ce să mă plâng. Mi-am dorit doar să fiu medic în ţara mea”, mai spune ea.

Totuşi, dorinţa ei a fost să vină în ţară, unde să practice meseria pentru care s-a pregătit atât de mulţi ani. Şi nu pentru că ar fi fost rău acolo, ci pentru că indiferent unde ar fi, nicăieri nu e ca acasă.

Imagine indisponibilă

„Eu nu m-am dus acolo pentru bani, ci m-am dus pentru că nu mi-am putut face un cabinet în România. Nu am cum, banca nu ne ajută, nu ne sprijină decât cu 20.000 de euro, dar în Oradea se vinde cu 45.000 de euro. Cineva a preluat un praxis cu aroape 2.000 de pacieţi contra sumei de 45.000 de euro. Nu mi se pare normal. Acum 15 ani şi în Franţa se vindeau praxisurile, dar studenţii nu au mai ales medicina generală şi atunci au început să vină în ajutorul lor”, mai spune Ramona Avram.

Ea a stat în Franţa doar câteva luni, pentru a-şi face acel stagiu, necesar înainte de a semna un contract şi a lucra cu acte în regulă. Nu a mai aşteptat să semneze contractul, când a auzit de oferta de la Onceşti.

„Am stat acolo din noiembrie, anul trecut, până în februarie. Am fost un fel de observator, pentru că nu puteam lucra de la început. Ordinul Medicilor nu îţi dă dreptul să lucrezi dacă nu ai un pic de experienţă. Medicul pe care trebuia să-l înlocuiesc urma să se pensioneze şi mi-a explicat că nu pot să mă lase singură cu responsabilitate de la început, a zis că trebuie să stau lângă un medic o lună-două, pentru că aşa se procedează peste tot. Nici la spitale nu ai responsabilitate 100% de la început”, mai spune ea.

Despre oferta de la Onceşti a aflat de la o prietenă, tot medic, din Sighetu Marmaţiei. „Ea ştia de oferta asta din noiembrie, însă nu a vrut să-mi spună despre ea, ca să nu mă influenţeze, gândindu-se că îmi va fi mai bine acolo. Însă, după ce i-am spus că nu aş vrea să rămân acolo, că nu-mi place că nu pot fi aproape de mama, de ai mei, mi-a zis de acel post. Mi-a spus doar de cabinet, că pot să lucrez în el gratis şi că am cazare şi nu am pus mai multe întrebări. Nu ştiam nimic de pacienţi, absolut nimic. I-am zis doar: sună-l pe primar şi spune-i că vin, fără să mai întreb nimic altceva. Am vrut doar să fac medicină la mine-n ţară”, mai povesteşte ea.  

Acum, tânăra doctoriţă îşi desfăşoară activitatea la Onceşti, unde spune că e o bucurie să lucreze cu oamenii de acolo, mai ales că a ajuns pentru prima oară în zona Maramureşului istoric.

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite