Lucrările la Aeroportul Internaţional Baia Mare, pe ultima sută de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la Aeroportul Internaţional Baia Mare sunt gata în proporţie de 99%. Declaraţia a fost făcută astăzi, în cadrul unei întâlniri a celor implicaţi în proiectul de modernizare a arogării.

Astăzi, 10 noiembrie 2016, de la ora 9.00, la Aeroportul Internaţional Baia Mare a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţii Aeroportului, reprezentantul companiei Thales, producătorul echipamentului ILS, specialiştii ROMATSA Bucureşti, reprezentanţii constructorului, ai proiectantului şi dirigintele de şantier. La discuţii a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.  ”Vorbim, astăzi, de un procent al lucrărilor finalizat în proporţie de 99%. Am ajuns, în sfârşit, la partea de reabilitare a instrumentelor specifice aviaţiei. Într-o scurtă perioadă de timp vom finaliza şi repoziţionarea şi calibrarea echipamentelor de radio-navigaţie, pentru a corespunde noii lungimi a pistei. Ulterior, constructorul va termina ultimele aspecte ale lucrării, partea cea mai grea fiind deja încheiată. Vom avea cea mai modernă pistă din România. În ceea ce priveşte instalaţiile de radio-navigaţie, acestea vor permite şi aterizarea avioanelor de mediu curier, aeronave 100% automate, care sunt conduse fără intervenţie umană. Deşi foarte puţină lume a avut încredere în acest proiect, sper ca, în două – trei luni, să vorbim despre Aeroportul Internaţional Baia Mare ca fiind principala poartă de intrare în Maramureş”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.

Dorin Buda, directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare a declarat că finalizarea lucrărilor contractate nu va presupune, automat, reluarea activităţii operaţionale pe Aeroport. ”După 50 de ani, practic s-a reconstruit un nou aeroport, cu alte caracteristici funcţionale. La finalizarea lucrărilor, echipamentele de radio-navigaţie şi meteo proprietatea ROMATSA vor trebui repoziţionate. Reprezentantul companiei italiene THALES, producătorul echipamentului ILS (singurul echipament care asigură aterizarea instrumentală de precizie la aterizare) şi specialiştii ROMATSA Bucureşti au văzut stadiul fizic al realizării investiţiei. Au mai fost prezenţi şi reprezentanţii constructorului, ai proiectantului şi dirigintele de şantier. Proiectul tehnic aferent repoziţionării echipamentului ILS va fi avizat în cel mai scurt timp, iar constructorul va muta echipamentul pe noua poziţie. Având în vedere faptul că lungimea pistei a crescut de la 1.800 de metri la 2.150 de metri, toate procedurile de aterizare şi decolare vor trebui reproiectate de către firma germană Air Sight, cu care ROMATSA a încheiat contractul aferent. În fapt, până la realizararea investiţiei la aeroport, avioanele de mediu curier, cele cu care operează companiile low-cost, precum şi cele fac transport cargo nu puteau ateriza în Baia Mare”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare. 

Mai puteţi citi:

Legenda primarului putred de bogat care a murit sărac, într-un sanatoriu

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite