Lista lucrurilor interzise cu desăvârşire în timpul Postului Crăciunului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Postul este mai mult decat abţinerea de la unele alimente
Postul este mai mult decat abţinerea de la unele alimente

Potrivit cerinţelor bisericeşti, postul este o perioadă în care ne abţinem de la alimentele „de dulce”, respectiv cele care provin de la animale. Dincolo de asta, însă postul are o semnificaţie mult mai profundă şi nu are neapărat legătură cu ceea ce mâncăm.

Având în vedere faptul că în perioada de post este recomandată eliminarea din alimentaţie a alimentelelor provenite de al animale, aceasta este, în general, o ocazie pentru a ne de detoxifia organismul. Pe lângă asta, însă, canoanele bisericeşti impun o anumită conduită, un comportament diferit. Profesorul de religie Ioan Stan spune că postul e un mijloc de a tinde spre desăvârşire.

„Postul a fost instituit de însuşi Mântuitorul, atunci când, retras 40 de zile în munţii Carantaniei, a postit şi a fost ispitit de diavolul înainte de a începe predica Evangheliei. Deci, postul Îl are în centrul său pe Domnul nostru Iisus Hristos. Întrucât, postul nu constituie un scop în sine, ci e doar un mijloc de a tinde spre desăvârşirea morală, el trebuie însoţit întotdeauna de rugăciune, pocăinţă, milostenie şi de mărturisirea păcatelor”, a arătat el.

Potrivit lui, pe lângă „a ne abţine de la bucate”, mai este necesar „să ne abţinem de la păcate“. „Dacă ne-am opri la acest aspect (abţinerii de la almente, n.r.) am transforma postul într-o simplă dietă şi nu i-am descoperi semnificaţia duhovnicească. Trebuie să mergem mai departe şi, paralel cu acest „post de bucate”, să ne străduim să postim şi de păcate şi să facem fapte bune”, mai spune el.

Potrivit cerinţelor bisericii, în afară de la abţinerea de la anumite alimente, mai sunt o serie de lucruri pentru care este recomandată abţinerea: este vorba de ceartă, bârfă, desfrânare etc. Pe de altă parte, este perioada în care ni se recomandă să fim mai bun, mai înţelegători, să facem acte de milostenie, rugăciune.

Postul Crăciunului ţine 40 de zile, începând din 15 noiembrie şi se sfârşeşte în 25 decembrie.

Mai puteţi citi:

Ciupercile, vedetele postului: idei pentru preparate delicioase

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite