Legenda care se leagă de fusul cu ţurgalău, simbol maramureşean

Legenda
care se leagă de fusul cu ţurgalău, simbol maramureşean

Fusul cu ţurgalău, la Muzeul Ţărăncii din Dragomireşti     FOTO: Angela Sabău

Industria casnică textilă a fost o preocupare importantă a ţărăncii române în trecut. În Maramureş încă se mai practică torsul şi ţesutul, folosind tehnici şi utilaje rudimentare, fiind considerate atracţii pentru turişti şi vizitatori. Fusul cu ţurgalău are o poveste aparte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fusul, folosit la tors, a devenit oarecum emblematic pentru această zonă, după ce rotiţa care stă la baza fusului a început să fie înlocuită cu o piesă decorativă, compusă din mai multe piese din lemn, ce te duce cu gândul la nodul dacic.

Ca să-l facă mai interesant, în interior, meşterii lasă un mic locaş în care introduc câteva pietricele ori boabe de mălai, pentru a face zgomot atunci când este mişcat. Acesta avea rolul de a îndepărta somnul fetelor şi femeilor care stăteau nopţile până târziu să toarcă lână. Răsucind energic un fus în faţa vizitatorilor, Maria Zubaşcu, ghid la Muzeul Ţărăncii din Dragomireşti, începe să explice cu detalii atmosfera unei nopţi de iarnă: „Torceai tătă noaptea. Nu era curent. Erai la lompă (lampă, n.r.). Lompa, n-ai putut-o ţine aprinsă tătă noaptea, că nu era petrol şi era scump. Deschideai uşa de la sobă şi la zarea focului, torceai. Mai clipoceai (aţipeai, n.r.), daʼ când îl scăpai jos făcea zgomot şi te trezeai”, povesteşte ea.

Despre originea „fusului cu ţurgalău”, aşa cum este denumit în Maramureş, se leagă şi o legendă foarte frumoasă. Maria Zubaşcu explică despre ce e vorba.

„Sara veneau fecorii la fete, în şezătoare. Când pleca fecioruʼ acasă, fata (dacă se plăceau reciproc, n.r.) trebuia să-l conducă până-n tindă. Nu să săruta nimeʼ în casă, decât în tindă. Dacă la fată nu i-o fost drag de fecior, nu l-o condus”, începe ea. Legenda se leagă tocmai de o astfel de situaţie, în care fata nu voia să-l conducă pe băiatul care o plăcea. Iscusit, feciorul i-a propus fetei o provocare, a cărei miză era chiar relaţia lor. „O vinit a doua sară, tăt aşe, nu l-o condus. Şi, s-o gândit el, cu ce să-i atragă atenţia. Când o vinit a treia sară i-o adus un fus cu ţurgalău. Ce măreaţă o foʼ fata când i l-o dat, nimeʼ în şezătoare nu o avut aşe ceva”, mai relatează ea. Cadoul băiatului, însă, a venit cu o mică „capcană”. „I-o zâs fecioruʼ că atunci să se despartă ei, când s-a desface fusuʼ”, mai relatează ea.

Fusul cu ţurgalău este construit în aşa fel, încât, de la o piesă începând, se poate desface tot. Care este piesa cu pricina, însă, este un mare secret păstrat de meşteri. „La fată i-o dat de gândit. S-o uitat la fus, daʼ n-o ştiut să-l desfacă. N-o aflat piesa. Pânʼ la capăt, i-o fost drag. Şi de fecior, da şi de fus şi-o rămas împreună. Niciodată nu s-o desfăcut, nici fusuʼ, daʼ nici ei nu s-o despărţât, batăr că în viaţă o avut şi urcuşuri şi coborâşuri. Vedeţʼ, ce băiat inteligent, cum o reuşit să cucerească fata”, mai spune ghidul muzeului.

Fusul şi furca erau folosite, în trecut, la tors. Acestea puteau fi decorate sau gravate şi dăruite fetelor, fiind modul feciorilor de a-şi arăta afecţiunea pentru fete. Astăzi, fusul cu ţurgalău a devenit un simbol folosit la evenimente săteşti, în special în partea de nord a judeţului.

 
Mai puteţi citi:

 
citeste totul despre: