Judeţul în care oamenii trebuie să respecte reguli şi obligaţii unice în România. Cum a devenit purtatul măştii obligatoriu până şi pe stradă

Judeţul în care oamenii trebuie să respecte reguli şi obligaţii unice în România. Cum a devenit purtatul măştii obligatoriu până şi pe stradă

În România, la fel ca şi în alte ţări, măştile sunt obligatorii în spaţiile închise, dar există şi oameni care aleg să le poarte chiar şi afară. FOTO Mediafax

Odată cu intrarea României în stare de alertă, cetăţenii sunt obligaţi să poarte mască în spaţiile publice închise. Există însă un judeţ în care oamenii sunt obligaţi să le poarte până şi pe stradă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a decis purtarea obligatorie a măştii pe stradă. Unică la nivel naţional, decizia a fost luată într-o şedinţă extraordinară, online, încă de pe 15 mai, şi a fost prezentată ca o măsura de prevenţie şi limitare a infecţiei cu coronavirus. 
 
Specialiştii sunt însă reticenţi şi nu recomandă purtarea măştilor în spaţii deschise, doar dacă este vorba de zone foarte aglomerate. Printre cei care au tranşat această controversă s-a numărat şi  Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi singurul reprezentat al României în Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Într-un interviu pentru Digi 24, reputatul specialist a spus că nu recomandă purtarea măştilor pe stradă şi nici măcar mănuşile şi a adus argumente în sprijinul ideii sale. 
 
„Masca nu este recomandat să fie folosită pe stradă. Sigur, o folosim pe stradă dacă găsim o zonă aglomerată   Dar altfel, masca, conform recomandărilor, trebuie purtată doar în spaţii închise şi în mijloace de transport în comun. Nu trebuie neapărat să utilizăm masca dacă mergem cu bicicleta, facem alergare prin parc şi intersecţia noastră cu alte persoane este de foarte scurtă durată şi nu este foarte apropiată”, a spus Rafila.
Într-o altă situaţie, reputatul specialist s-a amuzat de cei care poartă mască la volan atunci când sunt singuri în maşină, dar şi de oamenii care ies pe străzile aproape pustii avândfeţele acoperite, deşi pe o distanţă de zeci de metri sunt singuri. Rafila nu este singurul expert care a catalogat purtatul măştii pe stradă, în spaţii deschise drept inutil. De altfel, odată cu intrarea României în stare de alertă, cetăţenii sunt obligaţi să poarte mască în spaţiile publice închise, însă nu şi pe străzi, excepţia de la regulă fiind judeţul Maramureş.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: