Interpret mimico-gestual pentru surzi, în CJ Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Maramureş va avea un interpret mimico-gestual ce va asigura accesul persoanelor cu handicap auditiv la informaţii în şedinţele sau evenimentele importante. Interpretul va fi asigurat de către Asociaţia Surzilor, cu care CJ Maramureş a semnat un contract.

Recent, CJ Maramureş şi Asociaţia Surzilor din România, Filiala Maramrueş, au semnat o Convenţie de prestări servicii cu scopul de a asigura un interpret în limbaj mimico-gestual. Asociaţia Surzilor nu va percepe nicio taxă pentru şedinţele de interpretare. Rolul şi responsabilităţile ANSR, filiala Maramureş, constă în asigurarea unui interpret în limbaj mimico-gestual autorizat, la solicitarea Consiliului Judeţean. Acesta va facilita accesul persoanei cu handicap auditiv la informaţiile şi serviciile oferite de autoritatea solicitantă, în vederea unei comunicări eficiente corecte. Totodată, va asigura discreţia şi confidenţialitatea informaţiilor comunicate în legătura cu cetăţenii şi va asigura realist şi corect activităţile de interpretare în vederea asigurării eficienţei comunicării şi interpretării în limbaj mimico-gestual. Interpretul va asigura şi dialogul între persoanele cu dizabilităţi şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Maramureş, arată contractul de prestări servicii încheiat între peşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea şi reprezentanţii Asociaţiei Surzilor din România, filiala Maramureş.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a arătat faptul că CJ Maramureş va asigura prioritate pentru persoanele cu handicap auditiv, prin intermediul interpretului, în relaţiile şi în cadrul procedurilor interne cu cetăţenii, precum şi la compartimentele de specialitate care desfăşoară activităţi cu publicul, indiferent de natura acestora. ”Consiliul Judeţean Maramureş se aliniază, încet-încet, la standardele europene privind drepturile şi protecţia persoanelor cu handicap. După semnarea, în urmă cu două luni, a Convenţiei privind Cardul European al Persoanelor cu Dizabilităţi, acum a venit timpul să mulţumim Asociaţiei Naţionale a Surzilor pentru ajutorul dat prin punerea la dispoziţie a unui interpret la solicitarea Consiliului Judeţean Maramureş, atunci când vorbim despre evenimentele importante. Sunt paşi normali pe care îi facem, dar reprezintă şi exemple pentru celelalte instituţii publice din judeţul Maramureş, care ar trebui să urmeze modelele de bune practici asumate de Consiliul Judeţean”, a declarat Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş.

Mai puteţi citi:

Computer Tomograf de ultimă generaţie, la Spitalul Judeţean din Baia Mare

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite