FOTO Unicitatea Maramureşului. Ţara lemnului, a albastrului de Săpânţa, a horincii de prune şi monumentelor UNESCO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maramureşul este unic în lume din foarte multe puncte de vedere. Este Ţara Lemnului, este locul unde se păstrează încă tradiţia populară, locul unic din Europa unde moartea a ajuns să fie luată în derâdere.... Cu sate pitoreşti, cu oameni care încă mai îmbracă cu mândrie straiele populare, cu meşteri iscusiţi în arta lemnului din mîinile cărora ies adevărate minuni. Moroşenii sunt oameni mândri, cărora le place viaţa.

"Maramureşul nu oferă cel mai frumos peisaj sau cei mai impresionanţi munţi, dar peisajul său cultural, cu clăi de fân şi terase agricole cucereşte până şi ochiul călătorului umblat în lumea largă şi obişnuit cu locuri pitoreşti. Arii protejate găseşti la tot pasul, dar Maramureşul are cel mai extins Parc Natural din ţară (Munţii Maramureşului). Şi cea mai înaltă cascadă (Cascada Cailor). Şi cel mai înalt vârf din Carpaţii Orientali (Pietrosu Rodnei). 

Nu e singura regiune cu biserici vechi, dar e singura cu un număr atât de mare de biserici de lemn monument UNESCO. Trenuri cu aburi pe şină îngustă s-au mai văzut sau se încearcă să fie repuse în funcţiune în alte locuri din România, dar Mocăniţa noastră de pe Valea Vaserului rămâne singura cale ferată îngustă din Uniunea Europeană pe care mai circulă un tren forestier. 

Cimitire cu cruci albastre încrustate cu epitafuri scrise în grai popular nu mai găseşti în altă parte decât în Săpânţa. Dar până la urmă, dincolo de superlative gen “cea mai/cel mai”, unicitatea Maramureşului e dată şi de elemente de viaţă cotidiană, aparent banale, dar care îţi dau sentimentul că eşti aici şi nu în altă parte: un meşter care mai ciopleşte în lemn ca bunicii şi străbunicii lui, o vâltoare în care se mai spală ţoluri, o zi de duminică la biserică, un copac cu oale, o zi la fân, un pahar bun de horincă, o tropotită adevărată, o vorbă cu tâlc spusă pe uliţa satului. 

Şi să nu uităm, de curând, Maramureşul este judeţul care cuprinde una din cele două destinaţii de ecoturism şi este singura destinaţie din România şi una dintre cele 20 recomandate de revista National Geographic Traveler pentru a fi vizitate în anul 2015. Aşadar, cu toată modestia, e greu să nu ne simţim unici", a declarat, pentru Adevarul, Rada Pavel de la Biroul de Turism Maramures.  

"Unicitatea Maramureşului este dată de multe lucruri. În primul rând este Ţara Lemnului, are cele mai multe monumente UNESCO din România, avem cea mai mare densitate de nobili pe km pătrat din Europa- 150 de familii înnobilate pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Apoi Maramureşul este o ţară formată din 4 ţări, au fost 5. E unicat în Europa. 

Avem o varietate geografică: avem munte, deal, şes, toate formele de relief. Turismul balnear, circuitul mănăstirilor de lemn, Cimitirul Vesel- unic în lume prin modul de abordare a morţii, Şcoala de Pictură din România, unică în Europa, Muzeul de mineralogie-unic în Europa. Nu ân ultimul rând vorbim despre cultura populară, meşterii, monumentele vii Unesco, tradiţii, mituri-patrimoniu imaterial", a adăugat directorul Direcţiei de Cultură, Ioan Marchiş. 

„Judeţul Maramureş este unic pentru că şi în zilele noastre se păstrează cu sfinţenie portul popular, chiar şi în zilele de lucru spre exemplu, nu numai în sărbători. De asemenea, este unic datorită faptului că la nunţile din satele maramureşene întâlnim cai înstruţaţi, steagul de nuntă şi druştele şi fiindcă la lăsatu` secului, tot în port popular, moroşenii joacă aşa cum jucau moşii şi strămoşii lor.”, a explicat coregraful Amalia Chioran. 

Maramureşul are opt biserici de lemn Monument UNESCO, are Cimitirul Vesel de la Săpânâa, are Mănăstirea Bârsana, Mânăstirea Rohia, are Cascada Cailor din Borşa. Lacul Albastru din Baia Sprie, singurul lac natural din România care are forma României - lacul Iezer din Pietrosul Rodnei. Are cea mai înaltă biserică de lemn din lume - Mănăstirea Săpânţa Peri. Are celebra Mocăniţă, a cărei faimă a trecut de mult graniţele României.  

Citeste si: FOTO VIDEO SĂRBĂTORI IARNĂ Obicei unic în Maramureş cu 6 morţi, 6 moşi, draci şi îngeri

Lacul din România care îşi schimbă culoarea. Povestea fermecată a Lacului Albastru din Baia Sprie: explicaţia apei colorate care a uimit întreaga lume

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite