FOTO Ce a făcut Remeş în închisoare: jurnalism, regie de teatru şi a scris poezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Agriculturii şi Finanţelor Decebal Traian Remeş a fost eliberat marţi, după ce a petrecut un an după gratii. Politicianul şi-a povestit toată activitatea din Penitenciarul Baia Mare, pe larg, în faţa magistraţilor maramureşeni

 Decebal Traian Remeş (64 de ani) arăta complet schimbat marţi, la ieşirea din Penitenciarul Baia Mare. Fostul ministru i-a uimit pe jurnalişti cu un look boem: şapcă, plete, barbă. Ba chiar mulţi dintre reprezentanţii presei au fost la un pas de a rata ieşirea din închisoare a lui Remeş.

Dincolo de înfăţişare, politicianul nu a vrut să facă declaraţii legate de viaţa sa de după gratii, dar, anterior, povestise pe larg magistraţilor maramureşeni toate activităţile prestate în ultimul an, de la munca fizică la cea intelectuală.

Astfel, Remeş a spus că a început cu munca de jos, lucru care nu l-a deranjat: igienizarea unui sector întreg al penitenciarului.

 „Eu ştiu ce-am făcut în penitenciar, muncă fizică de curăţenie cu mătură, mop şi materiale igienico-sanitare pe o secţie, o lună şi jumătate. După care, nu la solicitarea mea, ci la hotărârea comisiei de muncă, am fost transferat la ceea ce în penitenciar se numeşte «Club». Am executat muncă fizică constând în curăţarea, la finalul zilei, a două sau trei camere, în funcţie dacă una dintre ele era folosită sau nu, şi a grupurilor sociale aferente“, a precizat Remeş. Fostul ministru a explicat că munca nu a fost una foarte uşoară, dar că s-a descurcat cu brio.

 „În acele camere pe care trebuia să le curăţ se face procesul de educare, reeducare, alfabetizare şi şcolarizare în perioada de şcoală, a unui număr de elevi din clasele I-IV, care vin, murdăresc spaţiul, murdăresc mesele, fac dezordine“, a povestit Decebal Traian Remeş.


„Am făcut rame şi felicitări“


Sarcinile sale de muncă nu s-au oprit însă aici. Tot în detenţie şi-a redescoperit, spune el, pasiunea pentru teatru, dar a coordonat şi realizarea unor emisiuni radio-TV, pentru Penitenciar. De asemenea, a ajuns şi la confecţionarea obiectelor „handmade“ care, mai apoi, s-au şi vândut. „Am executat fizic cutii, cartonaşe, rame, felicitări şi alte obiecte de artizanat, unele dintre ele fiind expuse în penitenciar cu diverse ocazii şi scoase la vânzare în folosul penitenciarului“, a mai spus Remeş. 


Fostul ministru al Agriculturii şi Finanţelor a reamintit instanţei că şi-a asumat şi rolul de regizor în cadrul trupei de teatru a închisorii, atunci când a fost nevoie, dar a precizat şi că a scris articole pentru revista penitenciarului. „Am făcut în această perioadă o muncă, aducându-mi aminte de dorinţele mele din tinereţe, de pregătire a unei trupe de teatru, atunci când regizorul, colaborator extern, n-a putut să vină. Această trupă s-a prezentat cu succes la Bucureşti, eu făcând lecţii de dicţie, de frazare, de citire, învăţându-i pe colegii deţinuţi. Am participat cu articole la revista de uz intern a penitenciarului, am făcut emisiuni de radio şi emisiuni de TV, pentru uz intern“, a mai povestit fostul ministru.


Potrivit informaţiilor furnizate de către apărătorul fostului ministru, Remeş a fost recompensat de cinci ori pentru activitatea sa, motiv care l-a făcut pe acesta să exclame în faţa magistraţilor că el consideră că şi-a făcut impecabil treaba. Mai mult, tot din boxa acuzaţilor, Decebal Traian Remeş a apelat la bunăvoinţa magistraţilor spunând că de-a lungul vieţii cazierul său a fost fără pată, până la momentul în care a ajuns la închisoare. 


Ministrul şi „poezia de puşcărie“


Tot în perioada în care a fost închis, fostul ministru s-a făcut remarcat prin participarea la un concurs de poezie, organizat în circuitul penitenciarelor din România. Potrivit acestuia, a câştigat chiar marele premiu, însă a refuzat să se deplaseze în Capitală pentru a-şi revendica premiul, de teamă ca informaţia să nu ajungă în presă. „Am participat, neştiind în ce intru iniţial, la un concurs de poezie pe tema «poezie de puşcărie». Am scris o poezie, crezând că treaba este internă, pentru că anunţul n-a fost suficient de clar formulat şi m-am trezit premiat pe ţară. Mulţam lui Dumnezeu şi celor care m-au înţeles şi nu m-au dus şi la premiere la Bucureşti, ca să fiu de groaza presei române“, a adăugat Decebal Traian Remeş.

Din păcate, poezia scrisă de Remeş va rămâne necunoscută, acesta refuzând să o prezinte, dar impunând şi reprezentanţilor Penitenciarului Baia Mare să o facă publică, datorită prevederilor dreptului de autor.


Condamnat în dosarul „Caltaboşul“


Decebal Traian Remeş a ajuns după gratii, după ce, în 25 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe acesta la trei ani de închisoare, în dosarul „Caltaboşul“, pentru trafic de influenţă. În septembrie 2007, Ioan Avram Mureşan ar fi înlesnit transmiterea promisiunii şi darea unor produse în valoare de 1.500 de lei şi a sumei de 15.000 euro de la omul de afaceri Gheorghe Ciorbă către ministrul Agriculturii de la acea vreme, Decebal Traian Remeş, pentru ca acesta să favorizeze firmele lui Ciorbă la licitaţii publice organizate de instituţii aflate în subordinea sa. Remeş a fost eliberat condiţionat marţi, conform procedurilor potrivit cărora o persoană de peste 60 de ani cu un comportament bun poate fi eliberată după ce a efectuat o treime din pedeapsă.

FOTO VIDEO Decebal Traian Remeş a ieşit din închisoare. Primul lucru pe care l-a făcut: şi-a aprins o ţigară

Amânare în dosarul „Caltaboşul“

FOTO VIDEO Decebal Traian Remeş s-a predat autorităţilor

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite