FOTO Gestul emoţionant până la lacrimi al unor miri. Povestea lor spusă de fotograful care a imortalizat momentul a devenit virală
0Postarea unui fotograf din Cluj Napoca a devenit virală, după ce în dreptul pozelor făcute unor miri din Baia Mare a scris povestea emoţionantă din spatele fotografiilor. Postarea făcută pe Facebook a strâns peste 11.000 de like-uri şi aproximativ 3.000 de distribuiri.
Fotograful din Cluj a fost plăcut surprins de gestul a doi miri din Baia Mare care au ales ca în ziua nunţii lor să îşi viziteze bunica internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. Oxana şi Patrick, după cum chiar fotograful spune, au renunţat la o parte din timpul dedicat şedinţei foto cu ei, pentru a petrece câteva clipe cu bunica lor bolnavă.
Povestea fotografului a fost apreciată de către internauţi, mai ales că pozele vorbeau oarecum şi despre bunica acestuia.
„Săraca bunică nu a putut fi alături de ei în ziua cea mare, însă ei i-au făcut o surpriză foarte plăcută. A fost un moment foarte emoţionant pentru toată lumea. Patrick i-a spus: «Când o să ieşi din spital, te aranjezi, te faci frumoasă, îmbrăcam din nou hainele de miri şi ne mai facem o serie de fotografii». Am insistat să merg să documentez acest moment fiindcă, în timpul în care eram la nunta lor, şi bunica mea era în spital suferind de cancer pulmonar în fază terminală. Oricât de mult ne-am dori ca persoanele dragi să ne însoţească toată viaţa, la un moment dat trebuie să ne luăm rămas bun de la ele. Şi atunci, singurele lucruri care ne rămân sunt amintirile şi fotografiile. Între timp bunica mea a pierdut lupta cu boala, dar ştiu cât de mult şi-ar fi dorit să mă vadă mire! ”, a scris fotograful în dreptul pozelor.
Mai mult, fotograful i-a felicitat pe cei doi miri pentru gestul lor.
„Dragilor, doresc să vă felicit pentru acest gest frumos şi mă bucur că am fost părtaş la acest moment plin de emoţie. Să fiţi fericiţi şi să-i dea Dumnezeu sănătate bunicii voastre. Să vă bucuraţi cât mai mult de timpul petrecut împreună cu cei dragi vouă!”, a continuat fotograful povestea din spatele pozelor făcute în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.
Citeşte şi