FOTO Elicopter prăbuşit în judeţul Maramureş. O persoană moartă, probabil pilotul, găsită lângă epava descoperită de un cioban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Epava a fost găsită de un cioban.FOTO: Facebook Sandu Griguţă
Epava a fost găsită de un cioban.FOTO: Facebook Sandu Griguţă

Un elicopter Kamarov K 26, producţie rusească, folosit la noi în ţară în misiuni aviochimice (stropire cu soluţii, fertilizare, combaterea dăunătorilor) a fost găsit prăbuşit în zona montană din localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş.

Descoperirea a fost făcută joi, 9 mai, de către un cioban. Lângă epava elicopterului a fost găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat, cel mai probabil pilotul aparatului de zbor.

Zona în care a avut loc accidentul aviatic este una greu accesibilă. Iniţial s-a crezut că bărbatul găsit decedat s-a prăbuşit cu parapanta, dar în pădure a fost găsită şi epava elicopterului. Aparatul de zbor nu avea niciun însemn, fapt care poate dovedi ipoteza că pilotul a violat spaţiul aerian român. 

Nu se cunoaşte identitatea bărbatului decedat

Cadavrul bărbatului găsit decedat a fost transportat la morga Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei pentru efectuarea necropsiei. 

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în zona Săpânţa, a fost găsită o persoană decedată. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată. Se efectuează cercetări pentru identificarea persoanei şi stabilirea circumstanţelor în care a survenit decesul”, a spus Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. 

Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş au întocmit dosar penal şi desfăşoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Bărbatul decedat a fost identificat

Pilotul elicopterului care zbura clandestin în spaţiul aerian român, găsit decedat lângă epava aparatului de zbor, a fost identificat pe baza paşaportului. Actul a fost găsit de către anchetatori în epavă. 

Mai multe detalii aici.

Elicopterul prăbuşit în Maramureş era pilotat de adjunctul echipei de elicoptere din Minsk

Pilotul, în vârstă de 48 de ani, originar din Belarus, era comandantul adjunct al echipei de elicoptere din Minsk. Acesta fusese dat dispărut de familie din data de 5 martie.

Potrivit unui anunţ apărut pe o pagină de Facebook din Belarus, Dmitry Kostikov a fost văzut plecând, în data de 5 martie, la ora 19:44, din Minsk, cu trenul, cu destinaţia Lvov (Ucraina). De acolo, el s-a îndreptat către Mukachevo, din regiunea ucraineană Transkarpatia, localitate situată la aproximativ 130 de kilometri de Sighetu Marmaţiei (judeţul Maramureş). Din acel moment, bărbatul a dispărut, nu s-a mai ştiut nimic despre el. 

Mai multe detalii aici. 

Citeşte şi

Cine este pilotul mort în accidentul aviatic din judeţul Maramureş: originar din Belarus, posibil implicat în operaţiuni de contrabandă

VIDEO Imagini uluitoare cu momentul în care un copil este hărţuit de un bărbat la bazinul de înot şi pus să-şi ridice tricoul

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite