Evaluare Naţională 2015. Proba de Matematică a dat emoţii mai mari părinţilor decât elevilor. Profesorii au făcut voluntariat cu elevii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetele s-au imbracat in ie traditionala pentru examen   Foto: Angela Sabau
Fetele s-au imbracat in ie traditionala pentru examen   Foto: Angela Sabau

Evaluarea Naţională a continuat azi, în a treia zi de examen, cu proba la Matematică. Pentru elevii bine pregătiţi, subiectele nu au ridicat probleme deosebite. Mai mult, în şcolile cu pretenţii, profesorii au făcut voluntariat şi i-au pregătit pe elevi temeinic pentru acest examen, tocmai de aceea, unii părinţi au avut emoţii mai mari decât elevii.

La Şcoala ”Lucian Blaga” din Baia Mare, elevii au început să iasă din examen. În jurul orei 11.00, mai multe grupuri de adolescenţi sunt deja în faţa centrului de evaluare şi discută despre proba pe care tocmai au încheiat-o. Printre ei, câţiva adulţi încearcă să-şi stăpânească emoţiile. Sunt părinţi care îşi aşteaptă copiii să iasă din examen. Cecilia Ilie este una dintre ei. ”Eu sunt părintele cu emoţiile. Ele nu au avut emoţii aşa de mari ca mine, deşi eu nu sunt pentru prima dată în faţa unui astfel de examen”, spune ea. Mama a trei fete, Cecilia Ilie spune că fiica cea mare care acum se află în febra examenului de Licenţă, a terminat clasa a VIII-a tot la această şcoală. ”Am mai avut o experienţă de a genul ăsta. Toate trei fiicele mele au fost la această şcoală. Cea mare dă acum licenţa, iar cele două gemene au ieşit acum din examen. Am zis că nu pot să stau acasă, trebuie să vin aici să simt şi eu evenimentul”, spune ea zâmbind, dar neliniştea i se citeşte pe chip.

elevi

Fetele, amândouă însă, sunt mult mai relaxate decât mama lor. ”Nu a fost greu, ne-am descurcat bine. La ultimul subpunct am avut puţin de furcă, dar în principiu a fost simplu. Ne-am descurcat”, spune una dintre surorile gemene care nu seamănă între ele. ”A fost cam de nivel mediu”, completează cealaltă, fără să pară emoţionată sau stresată.

Profesori care fac voluntariat cu elevii, la Evaluarea Naţională 2015

Pentru că s-au descurcat atât de bine, presupunem că fetele au fost meditate la matematică. Răspunsul mamei, însă, este surprinzător nu doar pentru noi, ci pentru sistemul de învăţământ în general. ”Nu am avut nevoie de meditaţii, pentru că aici, profesorii au făcut voluntariat cu ei. Au făcut ore suplimentare, uneori de la 7.00 dimineaţa, alteori de la 3.00 după amiaza. E o şcoală cu pretenţii, iar când fiica mea cea mare a mers la liceu şi spunea că vine de la şcoala asta, i se răspundea că vine de la o şcoală bună şi că vor fi aşteptări mari de la ea”, povesteşte Cecilia Ilie.

De altfel, acest lucru se întâmplă şi în alte şcoli, unde profesorii fac ore suplimentare cu elevii în preajma examenelor ori a olimpiadelor. ”La Şcoala Avram Iancu, de exemplu, profesorii de matematică au făcut pregătire cu elevii mereu înainte de examene, ori cu cei olimpici, înainte de olimpiade. Fără să le cară nimeni, din proprie iniţiativă”, povesteşte o altă mamă, care a avut copii la această şcoală.  

Astăzi a avut loc ultima probă din Evaluarea Naţională, urmând ca peste două zile, în 26 iunie să fie afişate rezultatele. Părinţii şi elevii trebuie să fie atenţi pentru că în aceeaşi zi se depun şi contestaţiile, iar în 30 iunie vor fi afişate rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor.

Rezolvări subiecte matematică Evaluare Naţională 2015

Adevărul oferă rezolvări pentru subiectele de la matematică, propuse la Evaluare Naţională 2015. Vă rugăm să consultaţi acest articol:

Evaluare Naţională 2015 - Rezolvare subiecte matematică

Mai puteti citi:

MRU, propus de Iohannis pentru şefia SIE. Ilie Sârbu: Ponta nu a fost consultat. Iohannis vrea toată puterea

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite