Doi şoferi români, elogiaţi de presa din Italia şi aplaudaţi la scenă deschisă. Cum au salvat vieţile a doi pensionari ridicând o maşină cu propriile braţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi români, Daniel Dănăilă şi Alexandru Cătălin Ciofu, amândoi şoferi în Italia, sunt elogiaţi de presa din Peninsulă după ce au salvat doi pensionari de la moarte. S-a întâmplat sâmbătă, 1 iunie, când maşina în care se aflau doi bătrâni s-a ciocnit cu o alta, în localitatea Curtanone. În urma impactului, automobilul lor a fost proiectat într-un canal plin cu apă şi, cel mai probabil, ar fi murit înecaţi dacă cei doi români nu-i salvau.

Accidentul de circulaţie a avut loc în jurul orei 17:30, după cum relatează Gazzetta di Mantova. Cei doi români, cumnaţi de altfel, în vârstă de 35, respectiv 37 de ani, se aflau în trecere cu maşina pe strada unde a avut loc accidentul, când au văzut un autoturism într-un canal plin de apă. Fără să stea pe gânduri, au intrat amândoi în canal. Pentru a evita scufundarea maşinii, au ridicat autoturismul pe o parte, folosindu-se de forţa braţelor. Au ţinut aşa automobilul până la venirea pompierilor şi a ambulanţei, relatează presa din Italia.

Sosiţi la faţa locului, pompierii au avut o misiune grea pentru a-i scoate pe cei doi pensionari italieni din maşină. 

Au legat autoturismul din canal cu o sfoară, de una dintre autospecialele lor pentru a menţine maşina în poziţia pe care o ţineau cei doi români şi apoi i-au scos pe cei doi pensionari din automobil. Intervenţia românilor a fost aplaudată de echipajele de intervenţie sosite la faţa locului, mulţumită gestului lor victimele suferind doar răni minore care nu le-au pus viaţa în pericol.

Potrivit presei italiene, unul dintre românii care şi-a riscat viaţa pentru a-i salva pe italieni a declarat la finalul intervenţiei: „Ne bucurăm pentru cei doi domni, ne-au spus că nu sunt în stare gravă”. 

Citeşte şi

Bullying-ul şi căutarea de like-uri. Ce influenţă au părinţii asupra popularităţii copiilor

Încă un superstar la Untold: Robbie Williams vine la Cluj.  Când va fi programat concertul britanicului

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite