Deputat PSD: „E urgentă nevoie de o reformă în PSD. Partidul va depăşi această criză electorală cu figuri noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pierderea alegerilor prezidenţiale de către PSD în favoarea PNL şi PDL face ca unii social-democraţi să îşi dorească altceva. Un altceva care poate însemna un alt preşedinte care să conducă acest partid, dar şi figuri noi care să reconstruiască PSD-ul.

"De ce PSD a pierdut alegerile prezidenţiale? E o întrebare pe care noi, cei care suntem activişti ai acestui partid, activişti ai social-democraţiei ne-o punem de câteva zile. Răspunsurile sunt multe şi aparţin fiecăruia, dar RĂSPUNSUL e doar unul singur şi îşi are rădăcinile în axul central al doctrinei. Protecţia socială, ca element fundamental pus în practică şi nu clamat de la tribuni, este elementul fundamental al social-democraţiei româneşti. Se adaugă aici principiile egalităţii şi dreptăţii sociale care au închegat doctrinar social-democraţia românească după anul 1989. Cu astfel de valori fundamentale ale societăţii se câştigă o bătălie electorală. Din păcate, ele trebuie puse-n practică. Social-democraţii se plasează în mijlocul comunităţilor, oamenii simpli fiind cei care le dau legitimitate.

De la “mica trăncăneală” şi până la “Marea Trăncăneală” a lui Caragiale nu se poate înfăptui nici doctrinar şi nici real social-democraţia.

Lipsa cultivării valorilor politice de stânga a dus la anomalii ce au generat haos politic. Nu poţi cu schisme născute-n Transilvania pe principiul unui pseudopatriotism regional să întăreşti social-democraţia. Poţi, însă, altceva< în lipsa unei solidarităţi doctrinare a liderilor, pe fondul apariţiei confuziei generale să îţi impui propria confuzie păguboasă. Asta a făcut şi grupul politic de la Cluj din păcate pentru această competiţie electorală.

Sintagma existenţei unei Transilvanii de dreapta e imputabilă direct şi fără echivoc liderilor acestora. Armele electorale folosite de dreapta politică transilvăneană în câmpul electoral sunt preluate în totalitate din doctrina social-democrată. Să pierzi o competiţie electorală cu armele tale ajunse în mâna adversarilor politici e fără precedent şi demonstrează fragilitatea mesajului liderilor regionali.

Trăncăneala a dus la nesocotirea Diasporei şi a dreptului fundamental al românilor la vot. O astfel de atitudine politică nu are nimic în comun cu social-democraţia autentică, dar ea se creşte pe o structură fragedă doctrinară producând pierderi uriaşe în politica social-democrată.

E urgentă nevoie de o reformă (inclusiv doctrinară) în PSD. Se poate ajunge până la testarea efectivă a cunoştinţelor pe care le au liderii despre doctrina pe care o susţin. Voi face, în concret, această propunere într-un cadru oficial pentru ca ea să prindă formă şi viaţă în Partidul Social Democrat.

Nu poţi milita pentru social-democraţie dacă habar n-ai care-i sunt valorile fundamentale. PSD – va depăşi această criză electorală cu lideri reali, cu figuri noi, cu oameni politici care reprezintă comunităţi mari de oameni.

De la şedinţele de partid social-democrat locale şi până la organizaţiile de partid social-democrat specifice, viaţa de partid trebuie reconsolidată cu calm, responsabilitate şi realism.

Cred că e nevoie de o schimbare de abordare şi de prezenţă a unui spirit de echipă unde cunoaşterea doctrinară social-democrată să nu fie luată în derâdere de unii lideri doar din pricină că habar n-au ce e doctrina care i-a făcut oameni politici", a explicat Florin Tătaru, deputat PSD de Baia Mare. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite