Cum a reuşit un şofer de autobuz concediat în timpul stării de urgenţă să obţină reangajarea

Cum a reuşit un şofer de autobuz concediat în timpul stării de urgenţă să obţină reangajarea

Un şofer de autobuz dat afară în plină stare de urgenţă, după ce i s-a plâns şefului său că măsurile de distanţare socială în autobuz nu sunt respectate, a obţinut reangajarea demonstrând că firma la care lucra l-a concediat abuziv.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai multe decizii de concediere emise pe numele unor angajaţi în starea de urgenţă au fost anulate în instanţă, judecătorii constatând că oamenii au fost daţi afară ilegal. Este şi cazul unui şofer de autobuz din judeţul Maramureş, angajat al unei firme care transportă muncitori la o fabrică din judeţ.

În 24 martie 2020, la o săptămână după instituirea stării de urgenţă, după efectuarea curselor de la începutul programului de lucru, şoferul a sesizat telefonic conducerea firmei pentru care lucra că autobuzul pe care îl conduce şi cu care transportă persoane la mai multe societăţi comerciale este supraaglomerat, iar sănătatea sa şi a călătorilor este pusă în pericol din cauza imposibilităţii păstrării distanţei între persoane.

Şoferul a arătat în instanţă că patronul i-a mai spus că este firma lui şi face ce vrea el, chiar dacă este stare de urgenţă. De asemenea, şoferul a mai arătat că injuriile şi ameninţările la care a fost supus au fost auzite şi de soţia sa, care era de faţă.

Apărarea firmei

Firma de transport dată în judecată pentru concediere abuzivă s-a apărat la proces arătând că s-a aflat într-o situaţie de forţă majoră cauzată de instituirea stării de urgenţă. Reprezentanţii firmei au arătat că prima situaţie dificilă şi nouă cu care s-a confruntat a fost închiderea şcolilor din 15 Martie 2020, pârâta desfăşurând curse regulate pentru elevi.

A doua situaţie dificilă, au mai arătat reprezentanţii firmei, a fost închiderea firmelor cu care avea contracte de colaborare de transport angajaţi, primind telefoane şi notificări prin care firmele colaboratoare anunţau că închid activitatea şi nu mai doresc transport, totul întâmplându-se de pe o zi pe alta. De asemenea, reprezentanţii firmei de transport au mai arătat în proces că toţi clienţii care au achitat avansuri pentru curse ocazionale şi-au cerut banii înapoi.

„Desfiinţarea imediată şi urgentă a locurilor de muncă a avut un caracter real şi fondat dat de împrejurări, prin decretarea Stării de Urgenta a României cu Ordonanţa Militară nr. 1 din 17 martie 2020”, au s-au mai apărat reprezentanţii firmei arătând că „reclamantul nu a fost afectat de decizia de desfiinţare a locului de muncă deoarece i-au fost eliberate actele necesare pentru a beneficia imediat de şomaj”.

Prima sentinţă: concedierea a fost ilegală

Tribunalul Maramureş, unde s-a judecat procesul în primă instanţă, a decis că şoferul de autobuz a fost dat afară ilegal şi a dispus reangajarea bărbatului.

Decizia de concediere nu conţine motivele pentru care s-a dispus concedierea. Motivarea este obligatorie pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art 65 din codul muncii, dacă angajatorul a dispus concedierea în baza acestor dispoziţii legale. Menţionarea motivelor ce determină concedierea trebuie realizată în cuprinsul deciziei, fiind necesară o expune explicită şi fără echivoc a motivelor, respectiv o descriere clară şi completă a situaţiei de fapt ce determină concedierea.

Angajatorul nu poate acoperi această lipsă prin acte extrinseci deciziei de concediere. Astfel, nu pot fi avute în vedere motivele pentru care s-a dispus concedierea expuse în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Decizia de concediere a cărei anulare se solicită nu conţine niciun motiv de fapt care a determinat concedierea, trimiterea la dispoziţiile art 65 alin 1 din codul muncii fiind insuficientă, motiv pentru care se constată temeinicia contestaţiei formulate, sancţiunea ce se impune a fi aplicată fiind constatarea nulităţii deciziei de concediere”, se arată în sentinţa Tribunalului Maramureş, care a obligat firma de transport să îl reangajeze pe şofer şi să îi achite salariile pentru perioada în care a stat acasă.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

O primă victorie a poliţistului dat afară după ce a acuzat presiuni pentru "planul de amenzi". IGPR a anulat decizia de concediere a agentului

Cum şi-a umilit superiorii un şofer de troleibuz concediat după ce a scris pe Facebook că „sclavia s-a abolit“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările