Cum a fost executat în stil mafiot cu propria armă de vânătoare pădurarul maramureşean Liviu Pop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moartea lui Liviu Pop, pădurar la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuţ, judeţul Maramureş, scoate la iveală o situaţie gravă care vizează mafia lemnului. Bărbatul de 37 de ani, tată a trei copii, a fost împuşcat de către hoţii de lemne cu propria armă de vânătoare, iar apoi trupul său a fost aruncat într-o râpă.

Liviu Pop era de serviciu miercuri seara, când a fost sunat că hoţii de lemne transportă ilegal material lemnos. Fără să ştie ce îl poate aştepta, a pornit către pădurea dintre localităţile Rogoz şi Băiuţ. A apucat doar să îşi sune şeful de district pentru a-l informa despre situaţie. Acesta a anunţat de urgenţă poliţiştii, dar oamenii legii au găsit trupul plin de vânătăi şi ciuruit de gloanţe zăcând într-o râpă.

Executat în stil mafiot 

Hoţii de lemne surprinşi în pădure de Liviu Pop s-au luat, iniţial, la bătaie cu acesta, iar apoi l-au împuşcat pe pădurar în omoplatul drept, pe la spate, după care au mai tras asupra sa. Anchetatorii, dar şi reprezentanţii Direcţiei Silvice Maramureş vorbesc despre o crimă de o violenţă extremă.

„Am fost sesizaţi cu privire la un caz de persoană găsită decedată prin împuşcare. Este vorba despre un organ silvic găsit mort. Incidentul a avut loc într-o zonă montană situată între Rogoz şi Băiuţ. Din primele informaţii, a fost vorba despre o armă de vânătoare. Cauza a fost înregistrată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor”, a declarat Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

La ancheta procurorilor participă şi George Mihăilescu, directorul Romsilva.

„Un pădurar a informat faptul că se întâmplase ceva greşit pe sectorul său. A anunţat şeful de district, care, la rândul său, a anunţat poliţia. A durat jumătate de oră până când a sosit echipajul de poliţie şi l-a găsit pe pădurar decedat. Este o zonă dificilă. Este o atmosferă grea, nu vă pot descrie. Este un eveniment incredibil, de o violenţă extremă. Eu sunt în Maramureş acum, pentru a afla mai multe chestiuni. Vă daţi seama? L-au împuşcat pe pădurar cu propria lui armă. L-au împuşcat în omoplatul drept şi nu numai! În urma morţii lui Liviu Pop, trei copii au rămas orfani. Noi păzim şi pădurile private, asta a fost şi aici! Pădurea se apără! Rog pe toată lumea să nu mai instinge la violenţă şi să înţeleagă faptul că personalul silvic îngrijeşte pădurea”, a declarat George Mihăilescu, directorul Romsilva.

„Trăim în ţara hoţilor şi corupţilor, iar riscul e la tot pasul”

Moartea lui Liviu Pop scoate la iveală un aspect dureros al angajaţilor direcţiilor silvice din ţară. Mai nou, hoţii de lemne nu se lasă intimidaţi de nimic şi ajung chiar să comită crime pentru a pune mâna pe lemnul din pădurile României. În acest context, meseria de pădurar a devenit una extrem de riscantă. 

Imagine indisponibilă

Liviu Pop era căsătorit şi avea trei copii

Odată cu tragedia petrecută miercuri, 16 octombrie, un coleg de-al pădurarului, Mihai Timbuş, a făcut dezvăluiri halucinante pe pagina sa de socializare. Acesta îl acuză inclusiv pe procurorul care se ocupă de anchetarea omorului colegului său de faptul că ar fi un client fidel al hoţilor de lemne din zona Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş.

„Întărit fiind de alte zvonuri care circulă, mă întreb ce ar fi motivat-o pe doamna procuror să acopere infracţiuni comise de consătenii domniei sale şi dacă clemenţa acordată a încurajat infractorii? Pentru a nu ne duce cu gândul la scenariul în care, în schimbul clemenţei, infractorii ar fi dat lemne procuroarei, oare acesta din urmă poate face dovada provenienţei lemnelor de foc pentru casa personală şi casa părinţilor de la Lăpuşul Românesc? Ar fi simplu de dovedit dacă a cumpărat sau nu lemn pentru foc şi pentru construcţii, deoarece de câţiva ani încoace trasabilitatea materialului lemnos se poate verifica în sistem online chiar dacă s-ar fi pierdut documentele pe suport hârtie. (...) Sunt de această părere, convins fiind de faptul că aceşti criminali care l-au ucis pe Liviu, ori au fost inconştienti, ori s-au simţit protejaţi”, a arătat Mihai Timbuş în postarea sa. 

Cel de-a treilea caz de ucidere a unui pădurar

Liviu Pop era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş de şapte ani.

În urmă cu o lună, un alt pădurar, Răducu Gorcioaia, angajat al Ocolului Silvic Paşcani, din cadrul Direcţiei Silvice Iaşi, a fost ucis de trei persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori.

„Cazurile de agresiune la adresa personalului silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva s-au menţinut la un nivel înalt în ultimii cinci ani, pe fondul întăririi măsurilor de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale şi preluare în pază a unor păduri private care nu aveau asigurate servicii silvice”, au arătat reprezentanţii Romsilva.

De la începutul acestui an, s-au înregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva care asigură paza fondului forestier administrat, iar între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiuni asupra personalului Romsilva care asigura paza pădurilor, în numeroase cazuri fiind necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite.

Citeşte şi

Un pădurar a fost împuşcat de hoţii de lemne din Maramureş. Trupul bărbatului, găsit într-o râpă

Un bărbat şi-a înjunghiat în gât prietenul de pahar. De la ce a pornit scandalul dintre cei doi

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite