Contrabandă cu ajutorul unui poliţist de frontieră. Patru persoane au fost arestate preventiv

Contrabandă cu ajutorul unui poliţist de frontieră. Patru persoane au fost arestate preventiv

Patru persoane au fost arestate preventiv    Sursa foto: ITPF Sighetu Marmaţiei

Patru persoane au fost arestate preventiv pentru constituire a unui grup infacţional şi contrabandă. Unul dintre ei este poliţist de frontieră şi avea rolul de a la da informaţii celorlalţi trei cu privire la locul unde se vor afla controalele colegilor lui din poliţia de frontieră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ca urmare a percheziţiilor desfăşurate în urmă cu două zile pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, şase persoane sunt cercetate penal şi s-a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora. DGA a emis un comunicat de presă în care informează că pe baza probelor existente la dosarul cauzei, Tribunalul Maramureş a admis şi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, faţă de patru dintre inculpaţi, dintre care un agent de poliţie de frontieră, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă continuată, luare de mită în formă continuată, dare de mită în formă continuată, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, precum şi aderare la un grup infracţional organizat.

„În fapt, în data de 20 iunie a.c., ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Maramureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Serviciilor Judeţene Anticorupţie Suceava, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Mureş şi Sălaj, în baza ordonanţelor de delegare şi sub coordonarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş au efectuat cinci percheziţii domiciliare în judeţele Maramureş, Suceava şi Bistriţa-Năsăud, dintre care două la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus. Totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere şi audiaţi un număr de 10 suspecţi. În aceeaşi zi, în acelaşi dosar penal, au fost efectuate alte 13 percheziţii domiciliare de către lucrători de poliţie judiciară din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, delegaţi de asemenea în cauză”, se arată în comunicat.

De asemenea, se arată în document, activităţile procedurale penale desfăşurate în cauză au vizat destructurarea unui grup infracţional organizat care a traficat numeroase cantităţi de produse accizabile din tutun provenite din spaţiul extracomunitar (Ucraina) prin introducerea lor frauduloasă în ţară, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cu sprijinul unor persoane din cadrul I.P.T.F. Sighetu Marmaţiei.

„De la membrii grupării au fost ridicate cantităţi însemnate de produse de contrabandă, traficate din Ucraina. Totodată, au fost ridicate şi indisponibilizate mai multe vehicule şi terminale mobile, folosite de membrii grupului infracţional în activităţile ilicite de transport a ţigărilor provenite din contrabandă”.

După administrarea probatoriului, procurorii au ajuns la concluzia că grupul infracţional la care au aderat persoane din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, a acţionat cu sprijinul direct al unor cetăţeni ucraineni, facilitându-le acestora introducerea ilicită în România a numeroase cantităţi de ţigări din spaţiul extracomunitar, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. „Activitatea grupării era organizată de aşa manieră încât să permită o sincronizare perfectă între diferitele secţiuni ale grupării, reprezentate de persoanele cu atribuţii de preluare şi de transport a produselor traficate direct din frontieră, de cele cu atribuţii în depozitarea temporară a acestora la diferite locaţii de pe raza judeţului Maramureş, de persoanele cu atribuţii de pază şi control a frontierei de stat a României cu Ucraina şi de membrii grupării cu rol în coordonarea, transportul, supravegherea traseelor de deplasare înspre beneficiari şi în livrarea efectivă la destinaţie”, se mai arată în docmntul remis presei.

La documentarea cauzei am beneficiat de sprijinul Centrului Operaţional 3 din cadrul D.G.A., I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, I.P.J Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, precum şi al Brigăzii Operaţiuni Speciale Cluj – S.O.S Maramureş.

La percheziţii şi-au adus contribuţia efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş şi ale Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca. „Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul remis presei.

 
 
Mai puteţi citi:
citeste totul despre: