Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş susţine reorganizarea

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş susţine reorganizarea

Rareş Pop susţine reorganizarea DSP Foto: Adevărul

Declaraţiile făcute de către ministrul Sănătăţii legate de reorganizarea Direcţiilor de Sănătate Publice au ajuns şi la urechile reprezentanţilor DSP Maramureş, care spun că aceste schimbări sunt necesare pentru o funcţionare mai bună. Mai mult, Rareş Pop a spus că ideea nu este o noutate, având în vedere că pe această temă se discută de la începutul anului.

Ştiri pe aceeaşi temă


Potrivit ministrului Eugen Nicolăescu actuala unitate va fi împărţită în două componente, o parte trecând în subordinea autorităţilor judeţene,iar o parte urmând să fie direct subordonată Ministerului Sănătăţii. Reorganizarea este privită cu încredere de reprezentanţii DSP Maramureş, pe fondul separării componentelor actualei instituţii pentru o mai bună funcţionabilitate. „E o reorganizare care din punctul meu de vedere vine destul de bine, pentru că sunt anumite componenţe instituţionale care nu au adresare în mod direct către furnizorii de servicii medicale şi o componentă care să acopere inspecţia sanitară de stat. Sunt lucruri care ar trebui puţin separate“, a adăugat directorul DSP Maramureş. 
 
Referitor la reducerea personalului din cadrul instituţiei ca urmare a noii organizări încă nu s-a făcut nimic public, dorinţa reprezentanţilor locali fiind aceea de a păstra pe cât posibil numărul de angajaţi şi în noua structură. „Reorganizare a fost în tot acest interval. Acuma eu sper să nu avem probleme din punct de vedere a ceea ce înseamnă absorbţia personalului care nu-şi va mai găsi locul în instituţia numită direcţie de sănătate publică - în speţă personalul administrativ, financiar, resurse umane, care din câte am înţeles vor fi trecuţi spre administraţiile publice locale. Să vedem modalitatea de trecere, de finanţare, de plată sunt aspecte tehnice care vor veni probabil cu legislaţia secundară“, a încheiat directorul DSP Maramureş. 

Citeşte şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările