Colecţie impresionantă de ceasuri: cel mai vechi este din perioada Revoluţiei Franceze

O colecţie impresionantă de ceasuri este găzduită la Muzeul Judeţean de Istore şi Arheologie (MJIA) Maramureş. De altfel, este dintre puţinele instituţii din ţară care valorifică şi tezaurizează o astfel de colecţie. Cea mai veche piesă este un ceas cu pendulă din perioada Revoluţiei Franceze.

Colecţia conţine aproximativ 300 de piese de diferite modele şi care provin din secole diferite. Primele piese au început să intre în evidenţa ştiinţifică în 1974, când au fost cumpărate de la un cunoscut şi priceput meşter ceasornicar pe nume Benedek Mihai. Se ştie despre el că s-a născut în 1914, dar nu este cunoscut cu exactitate când a decedat.

„De meserie miner, în anul 1931, la 17 ani, învaţă meşteşugul de la un meşter local devenind în scurt timp un foarte pasionat ceasornicar şi un consecvent colecţionar al acestor atât de uzuale obiecte. Acest moment a fost oportun pentru constituirea şi, ulterior, dezvoltarea în timp a unei noi şi inedite colecţii în structura patrimonială a muzeului”, arată reprezentanţii instituţiei.

Colecţia cuprinde piese realizate în secolele XVIII-XX, cu mecanisme fabricate în diferite ateliere din Germania, Austria, Elveţia, Franţa, Italia, România, dar şi din Japonia, America de Sud, Statele Unite ale Americii sau Canada. „Predomină pendulele de perete, cu gong şi greutăţi, cu tragere la 8, 10 sau chiar 100 de zile, din secolele XIX şi XX (prima jumătate), ale căror mecanisme sunt adăpostite în impresionante cutii (tip mobilă), de construcţie manuală, cu frumoase elemente decorative. Din aceeaşi mare categorie fac parte aşa-numitele pendule populare care, la rândul lor, cuprind mai multe feluri de ceasornice”, mai arată muzeografii.

Ceasurile cu cuc, cele mai populare

Unele pendule de dimensiuni mai mici au forme mai modeste, erau la îndemâna oricui şi au aparţinut în general intelectualităţii rurale. Altele, se deosebesc de restul colecţiei. Câteva ceasuri cu cuc erau preferate în lumea satelor îndeosebi, începând cu mijlocul secolului XVIII, când, în Germania, a fost fabricat primul orologiu de acest fel. Acest model a devenit ulterior cel mai popular la vremea respectivă. „A fost ales cucul deoarece era singura pasăre care cânta pe două tonuri, urmat de pitpalac, aceste păsărele ieşind din căsuţa lor la sferturi, mecanismul fiind acţionat de contragreutăţi. Din vasta categorie a ceasurilor portative fac parte ceasurile de masă care, pe lângă un design plăcut, au utilitatea trezirii, îndeosebi dimineaţa, este vorba de aşa numitele „deşteptătoare””, mai spun muzeografii. Ceasurile realizate după 1860, fabricate după modelul american, au arcuri în loc de greutăţi.

Ceasurile de buzunar, inventate în secolul XVI, aveau mecanisme delicate, cele mai multe funcţionând pe baza mecanismulu Anker. Deseori erau montate în carcase din metale preţioase, cadrane emailate, instalaţii sonore iar capacele de protecţie erau inscripţionate şi frumos ornamentate cu diferite scene inspirate din viaţa de zi cu zi. „În această categorie se înscrie, spre exemplu, cel mai popular ceas din România, de la sfârşitul secolului XIX-începutul secolului XX, şi anume ceasul de buzunar Roskoph Patent. Românii, receptivi la „noul” european, la scurtă vreme după inventarea acestui robust şi ieftin ceas de buzunar, de către Georges Roskoph (1813-1889), vor face comenzi consistente în Elveţia, inclusiv pentru dotarea unor ofiţeri din armata română. Impresionante prin dimensiuni, prin carcasele placate şi înnobilate cu diferite scene tematice, unele producţii limitate, sunt binecunoscutele ceasuri de buzunar, Doxa, Omega, Longines sau Zenith, aparţinând secolului XIX, unele cu mecanism cronometru, comandate în Elveţia special pentru dotarea personalului angajat la Căile Ferate Române”, mai arată informaţiile furnizate de muzeografii de la MJIA. Locul ceasurilor de buznar a fost luat treptat de ceasurile de mână, în primele decenii ale secolului XX.

Cel mai vechi ceas din colecţie, din timpul Revoluţiei Franceze

Cel mai vechi este o pendulă de perete, contemporană Revoluţiei Franceze (1789-1799), când în octombrie 1793 a fost introdus un calendar revoluţionar, în sistem metric, conform căruia ziua era împărţită în 10 ore cu 100.000 de secunde, calendar folosit până în ianuarie 1806, când a fost scos din uz de Napoleon Bonaparte. De asemenea, cel mai impunător este un ceasornic de perete, cu mecanism sonor şi tragere la 8 zile, a cărui cutie de lemn, cu ornamente strunjite, are o lungime de 135 cm, iar cea mai mică pendulă de perete măsoară 10/6,5 cm.

„Atmosfera de epocă din acest spaţiu în care parcă „timpul stă în loc” este în mod fericit completată cu piese de mobilier, obiecte decorative şi singurul velociped din patrimoniul nostru care, de altfel, este un mijloc de deplasare folosit de meşterii ceasornicari acum mai bine de 100 de ani”, mai spun reprezentanţii MJIA.

„Cooperativa Precizia” aduce România în rândul producătorilor de ceasuri

După anul 1947, România a intrat în rândul ţărilor cu producţie în serie de ceasornice prin înfiinţarea primei fabrici la Arad, numită iniţial Cooperativa Precizia, ulterior Fabrica Victoria (din 1960), apoi Aradora, mai arată muzeografii de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arhologie din Baia Mare. Aici se produceau, cu preponderenţă, ceasuri deşteptătoare, dar şi ceasuri de mână sau pendule de perete, precum Precizia, Garanţia, Aradora sau Victoria.

Colecţia de ceasornice este expusă publicului într-o expoziţie permanentă, fiind singura de acest fel din partea de nord-vest a României.

Mai puteţi citi:

Programul naţional „Cornul şi laptele” ar putea fi gestionat de fiecare primărie în parte