Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit cu fast în Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manfestări la Baia Mare
Manfestări la Baia Mare

Ziua de 1 Decembrie a fost sărbătorită cu mare fast, în Baia Mare, la fel ca în toată ţara. Asta pentru că în 2018 a fost, nu doar Ziua Naţională a României, ci şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, de la Alba Iulia.

În urmă cu 100de ani, un maramureşean a fost cel care a prezidat Adunarea Naţională de la Alba Iulia, şi anume George Pop de Băseşti. După 100 de ani, autorităţile locale şi judeţene au participat, împreună, la toate manifestările dedicate acestei zile istorice, în Baia Mare.

Astfel, încă de la ora 9.00, la Batalionul 612 Artilerie Antitanc ”Maramureş”, unde a avut loc dezvelirea unei plăci aniversare dedicată Centenarului Marii Uniri, lângă militarii români s-au aflat şi prefectul de Maramureş, Vasile Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. ”Armata Română este cea mai loială dintre instituţiile Statului Român, iar militarii, alături de autorităţile centrale şi locale au sărbătorit în toată ţara Centenarul Marii Uniri”, a arătat şeful administraţiei judeţene, Gabriel Zetea.

După sfinţirea plăcii memoriale şi după ceremonia de la unitatea militară, autorităţile administraţiei publice locale împreună cu reprezentanţii structurilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au depus coroane de flori la monumentele reprezentative de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.

Evenimentele dedicate Zilei de 1 Decembrie au continuat în Piaţa Tricolorului pe strada Gheorghe Şincai unde, cu începere de la ora 15.00, s-a desfăşurat ceremonialul militar şi religios dedicat Zilei Naţionale a României. După realizarea dispozitivului, prefectul judeţului Maramureş, Vasile Moldovan a primit onorul, a salutat Drapelul de luptă şi a trecut în revistă Detaşamentul de onoare. După intonarea Imnului Naţional al României şi oficierea serviciului religios de către un sobor de preoţi au urmat alocuţiunile oficialităţilor prezente. Între invitaţi s-a aflat şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a dat citire mesajului primului-ministru al României, Viorica Dăncilă, dar şi parlamentari ai Maramureşului. Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan a fost citit de prefectul de Maramureş, Vasile Moldovan.

Mai puteţi citi:

Festival de patriotism la Baia Mare. Cum îşi arată maramureşenii mândria de-a fi români: „1 Decembrie este o sărbătoare sfântă“

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite