Cele mai savuroase bancuri cu blonde. De ce aşteaptă o blondă la autostop cu o canistră de benzină în mână

Cele mai savuroase bancuri cu blonde. De ce aşteaptă o blondă la autostop cu o canistră de benzină în mână

Românii au avut întotdeauna simţul umorului şi au ştiut să facă glume din orice. Dacă au luat în râs căsătoria, beţivii, relaţiile dintre femei şi bărbaţi ori poliţiştii, nici blondele nu au scăpat de ironia celor cu simţul umorului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bancurile cu blonde au doar rolul de a ne descreţi frunţile, ori a ne face să zâmbim, iar acestea trebuie luate doar ca atare. Vă prezentăm mai jos o colecţie de 10 glume din cele mai bune care s-au făcut pe seama blondelor.

1. O grupă de 20 de blonde, într-o sală de curs de istorie. Profesorul predă şi, la un moment dat, începe să pună întrebări.
- Unde este America pe hartă?
Nicoleta se ridică şi indică localul corect pe hartă.
- Foarte bine, foarte bine!, spune profesorul.
A doua întrebare: Cine a descoperit America?
Celelalte 19 blonde se ridică brusc şi spun la unison:
- Nicoleta!

2. O blondă stă la marginea drumului şi face autostopul. Apare o maşină, iar şoferul observă că blonda ţine în mână o canistră. Omul se opreşte, o ia în cabină apoi o întreabă:
- Ce ai în canistră?
- Benzină.
- Pentru ce cari după tine ditamai greutatea?
- Lasă că vă ştiu eu pe voi, cum intrăm în pădure, cum se termină benzina.

3. Două blonde călătoresc cu trenul. În acelaşi compartiment, un bărbat mai în vârstă, cu barbă. Zice o blondă către cealaltă:
- Uită-te! Ăsta-i Mircea cel Bătrân...
- Eşti proastă? Ăla e mort de vreo 6-700 de ani.

Nici nu bine termină de spus, că intră un alt bărbat în compartiment şi-l salută pe bărbos:
- Salut, Mirceo, ce faci, bătrâne! Nu te-am mai văzut de sute de ani!
Prima blondă:
- Na, cine-i proasta?

4. Două blonde stau de vorbă:
- Vai dragă, bărbaţii ăştia nu au niciun pic de logică!
- Cum aşa, dragă?
- Azi a trebuit să-i explic unui poliţist mai mult de o oră că ieri eram cu alte sandale, din cauza asta permisul de conducere se află în altă poşetă.

5. Dialog între o blondă şi serviciul de mentenanţă:
- Alo!
- Da.
- Vino până la secretariat, imprimanta nu mai merge.
- Cum nu mai merge?
- Nu mai are curent!
- Cum aţi observat că nu are curent?
- Îmi apare pe calculator.
- Ce scrie?
- Îmi apare ecran mesajul ”current printer is unavailable”.

6. Am învăţat-o pe nevastă-meablondă să ocolească întotdeaună obstacolele care îi ies în cale atunci când se află la volanul autoturismului. Astăzi, văzând că întârzie atâta, am sunat-o impacientat pe mobil, crezând că a păţit ceva:
- Ce faci draga mea, de ce nu ai ajuns încă acasă? S-a intamplat ceva?

- Nu, dragule, stai liniştit! Nu m-ai învăţat tu să ocolesc orice obstacol îmi iese în cale?
- Aşa, şi?
- Acuma vreau să trec de o cale ferată, însă nu mai reuşesc să-i dau de capăt!

7. O blondă merge cu peştişorul ei la veterinar.
- Eu cred că este epileptic, îi spune ea veterinarului.
Veterinarul aruncă o privire şi răspunde:
- Mie mi se pare că e destul de liniştit.
- Staţi, că încă nu l-am scos din apă!

8. O blondă se plimba liniştită pe stradă, când, deodată, vede o maşină în mers fără şofer. Conştientă de pericol, sare în maşină şi trage frâna de mână. Când iese, dă nas în nas cu proprietarul, un bărbat foarte atrăgător.
- Începuse să meargă singură, dar am sărit în ea şi am tras frâna de mână!

- Ştiu. Eu o împingeam!

9. La o petrecere, invitaţii se contrazic pe tema bărbaţilor şi femeilor, neputând stabili care sunt mai de încredere.
- Nici o femeie, spune un bărbat, nu poate păstra un secret.
- Ba nu e aşa, spune o femeie blondă. Eu am reuşit să păstrez secretul în ceea ce priveşte vârstă mea, încă de când aveam 21 de ani.
- Nu-ţi face griji, ai să-l spui cuiva într-o zi, insistă bărbatul.
- Ma îndoiesc, răspunde femeia. Dacă o femeie reuşeşte să păstreze un secret timp de 27 de ani, atunci poate să-l păstreze pentru totdeauna.

citeste totul despre: