Cele mai importante 10 proiecte promise şi neîncepute sau începute şi abandonate din Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Cirt FOTO Facebook Mircea Cirt
Mircea Cirt FOTO Facebook Mircea Cirt

Mircea Cirţ, candidatul PNL la Primăria Baia Mare, afirmă că oraşul nu mai poate să rămână la stadiul de oraş al proiectelor promise şi nerealizate. El trece în revistă cele mai importante 10 proiecte promise şi neîncepute sau începute şi abandonate de administraţia locală.

„Venind din mediul privat mi-e greu să cred că strategiile de dezvoltare ale unui oraş sunt doar nişte documente frumoase, realizate de firme de consultanţă pentru bani mulţi, care apoi rămân fie închise într-un sertar, fie undeva prin vreun colţ al site-ului primăriei. A plăti cu bani mulţi un asemenea studiu, pentru ca apoi să nu ţii cont de el, pentru mine ca privat înseamnă o pierdere de bani şi de timp. Dar, văd că pentru Primăria Municipiului Baia Mare lucrurile stau altfel. În mod firesc primarul trebuie să citească şi să-şi însuşească Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Baia Mare 2015-2030 (SIDU). Sau, dacă nu are timp să citească, mă gândesc că ar trebui să existe o structură de specialitate care să-l atenţioneze că a depăşit majoritatea termenelor de realizare a unor mari proiecte ale oraşului, aşa cum au fost asumate în strategie. Oricum, de 9 ani încoace, nivelul promisiunilor a depăşit cu mult capacitatea Primăriei Municipiului Baia Mare de punere a lor în practică”, afirmă Mircea Cirţ.

Candidatul PNL a făcut o listă cu câteva dintre cele mai importante proiecte propuse în SIDU a fi demarate înainte de 2020 şi stadiul de realizare a lor:

                 Reabilitarea şi reconfigurarea Pieţei Izvoarele – trebuia realizată între 2018-2020. Nu s-a început. Ba, la un moment dat, a existat intenţia primăriei de a concesiona piaţa pentru construirea unui supermarket.

                 Reabilitarea spaţiului public aferent nodului intermodal Gară Autogară- trebuia începută în 2018. Nu s-a început, iar clădirile şi zona sunt într-o stare avansată de degradare.

                 Reabilitarea Teatrului Municipal şi a spaţiului public aferent – trebuia realizată între 2019-2020. Nu s-a început, deşi teatrul şi zona aferentă sunt locurile de desfăşurare a unor manifestări culturale de prestigiu.

                 Reabilitarea Pieţei Revoluţiei – trebuia realizată între 2018-2020. S-a început în septembrie 2020, dar s-au stopat lucrările.

                 Restaurarea Casei Pocol – trebuia realizată între 2019-2020. Nu s-a început iar clădirea – o bijuterie arhitecturală – este pe punctul de a se prăbuşi.

                 Reabilitarea Casei de Cultură a Sindicatelor – trebuia începută în 2020. Nu s-a început, iar clădirea se degradează văzând cu ochii.

                 Realizarea unui centru de transfer tehnologic (parc tehnologic) – trebuia începută în 2019, pentru a se finaliza până în 2023. Nu s-a început.

                 Reabilitarea urbană a zonei Cuprom prin localizarea de activităţi mixte (cultură, loisir, cercetare şi dezvoltare, producţie, protecţia mediului etc.) – trebuia demarat în 2020. Nu s-a început.

                 Realizarea unui centru de reciclare a deşeurilor – trebuia început în 2017, pentru a se finaliza în 2023. Nu s-a realizat, iar problema depozitării deşeurilor devine tot mai acută pentru Baia Mare.

                 Realizarea Parcului Craica – trebuia demarat în 2020. Nu s-a început, iar cartierul Craica rămâne o pată insalubră în zona dintre Baia Mare şi comuna Groşi.

„Acestea sunt doar 10 dintre cele mai importante proiecte promise şi neîncepute sau începute şi abandonate de administraţia locală. Toate acestea relevă realitatea tristă din Baia Mare, oraşul care a emis pretenţii la titlurile de Capitală Europeană a Culturii în 2021 şi Capitală Europeană a Tineretului în 2022. Până când oraşul nu va ieşi de sub spectrul corupţiei, a incompetenţei şi a manipulării, şansele de revigorare sunt reduse. Soluţiile pot să vină de la oameni cu viziune, bună-credinţă şi respect pentru cheltuirea banului public. Avem soluţii pentru a transforma Baia Mare într-un pol regional, într-un oraş magnet din care tinerii să nu mai fie tentaţi să plece după terminarea studiilor”, afirmă Mircea Cirţ.

Comandat de PNL, cod AEP-21200012.

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite