Cel mai tânăr candidat la primăria unui oraş din România are 24 de ani. De ce-şi doreşte să candideze şi cine-l susţine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Opriş este iubitor de folclor. FOTO: Arhivă personală
Cristian Opriş este iubitor de folclor. FOTO: Arhivă personală

Un maramureşean devine cel mai tânăr candidat la primăria unui oraş din România. În vârstă de 24 de ani, Cristian Opriş este decis să se mute de la Bucureşti în oraşul său natal, Săliştea de Sus, pentru a candida la alegerile locale din 2020.

Expert evaluator al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior - ARACIS, Cristian Opriş este licenţiat în „Stiinţe Administrative” la Universitatea din Bucureşti şi în „Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică” la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti. La finalizarea studiilor şi odată cu înscrierea la doctorat, i s-a propus să îşi desfăşoare activitatea ca şi cadru didactic universitar. A amânat decizia pentru că îşi doreşte să candideze ca şi primar în localitatea natală, decis fiind să facă acest pas pentru oraşul căruia îi datorează o parte a dezvoltării sale.

„A fost o decizie grea, dar cred eu necesară pentru oraş. Oraşul e condus din 2004 de un primar care s-a plimbat pe la mai toate partidele care au fost la guvernare (PD, PD-L, PNL, PSD), dar pentru oraş nu a făcut nimic. Nu e posibil ca în 2019 un oraş să nu aibă de câţiva ani apă potabilă la robinet, iar primăria să nu facă nimic. Pe site-ul primăriei, nu se găsesc informaţiile care obligatoriu ar trebui să fie publice, conform legii. Oraşul stagnează. Ne uităm cu invidie la vecinii noştri din Dragomireşti, care au ajuns să fie mult mai dezvoltaţi decăt noi, deşi sunt un oraş mai mic, şi cu toate acestea, cetăţenii săi au cerut prin referendum local să redevină comună. Noi nu simţim că suntem oraş decât în taxele şi impozitele pe care le plătim, iar cei din primărie în salariile pe care le încasează”, a spus tânărul. 

Tânărul şi-a anunţat public intenţia de a candida pe un grup de Facebook şi în scurt timp zeci de localnici din Săliştea de Sus, dar şi prieteni şi-au manifestat bucuria în legătură cu decizia lui. 

„Sunt conştient de ceea ce presupune funcţia de primar şi sunt sigur că pot să îi fac faţă cu brio. În cei 5 ani petrecuţi la Bucureşti am acumulat multă experienţă şi mi-am creat multe conexiuni care pot ajuta la dezvoltarea localităţii. E prima şi ultima oară cand voi candida pentru funcţia de primar. Dacă oamenii nu vor întelege că e nevoie de un om competent, voi rămâne la Bucureşti, dar o să fiu împăcat cu gândul că măcar am încercat”, a adăugat tânărul. 

Momentan, tânărul nu este membru al unui partid politic, dar se gândeşte să candideze la alegerile locale de anul viitor din partea celor de la PNL sau USR-PLUS. 

Administraţia publică locală din Săliştea de Sus este condusă de acelaşi primar, Ştefan Iuga (PSD), din anul 2004. Populaţia totală a oraşului, la ultimul recensământ era de 5.482 locuitori.

Citeşte şi

Spiritul unei tinere ar bântui pe Drumul European E58. Legenda este întărită de şoferii care susţin că au zărit fantoma

FOTO Căsuţa din lemn unde funcţionează cea mai mică şcoală din România. Ce suprafaţă are şi unde se găseşte

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite