Cât l-a costat pe un deţinut diversiunea creată pe Facebook ca să lase impresia că e în străinătate: „Te iubesc, soţia mea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
detinuti penitenciar

Ca să-şi inducă în eroare prietenii şi clienţii unei mici afaceri pe care o avea, pe care a vrut să-i facă să creadă că, de fapt, ar fi plecat în străinătate, un deţinut al Penitenciarului Baia Mare i-a impresionat cu socializări intense pe Facebook.

Bărbatul, proprietarul unui mic salon de tatuaj, a ajuns în Penitenciarul Baia Mare în septembrie, anul trecut.

În primele 21 de zile a stat într-o cameră de observare - carantină, iar ulterior a fost repartizat în regimul deschis de executare a pedepsei, o secţie fără agent supraveghetor (supravegherea realizându-se doar prin intermediul camerelor video).

În seara aceleiaşi zile, pe contul său a apărut o postare cu textul „Te iubesc mult, soţia mea”. La câteva zile, pe contul deţinutului a mai apărut o postare şi o poză „Iub mea dulce”. 

În perioada următoare pe contul bărbatului au mai tot apărut postări şi like-uri, multe pentru fotografii ale concubiei sale. 

Ce n-a ştiut deţinutul a fost că activitatea pe contul de socializare i-a fost monitorizată.
 

La începutul acestui an deţinutul a fost băgat în comisia de disciplină. I s-a adus la cunoştinţă faptul că s-a declanşat procedura disciplinară pentru săvârşirea abaterii disciplinare de comunicare cu exteriorul prin alte căi şi i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară a suspendării dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri pe o perioadă de o lună, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 82 lit. o din Legea nr. 254/2013, decizie pe care deţinutul a contestat-o, inclusiv în instanţă.

La percheziţie nu s-a găsit niciun telefon mobil asupra sa

Bărbatul a arătat că asupra sa nu a fost găsit niciun telefon şi a argumentat că nu el a fost cel care a făcut postările.

“Fiind audiat în faţa comisiei, deţinutul a arătat că nu a făcut nicio postare, i s-a făcut percheziţie şi nu i s-a găsit telefon, însă concubina sa mai vorbeşte pe contul său, chiar el fiind cel care i-a spus să posteze pe contul lui, deoarece prietenii nu ştiu că este închis, spunându-le acestora că este plecat în altă ţară”, se arată în considerentele sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Baia Mare în mai 2020.

Concubina s-a prezentat la penitenciar cu aceleaşi argumente, explicând că, de fapt, ea ar fi efectuat  postările şi acţiunile de pe contul deţinutului în acelaşi scop invocat de bărbat: pentru ca prietenii şi clienţii salonului acestuia să nu ştie că e în puşcărie.

Argumentul nu a impresionat instanţa

“Apărarea condamnatului petent în sensul că la percheziţie nu i s-a găsit vreun telefon mobil (declaraţia dată în faţa comisiei de disciplină) şi astfel nu poate fi sancţionat, nu poate fi primită, câtă vreme acesta nu a fost sancţionat disciplinar pentru deţinerea sau utilizarea de telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiţii decât cele admise, ci doar pentru abaterea disciplinară potrivit căreia persoanelor condamnate le este interzisă comunicarea cu exteriorul în alte condiţii şi prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare”, se mai arată în considerentele sentinţei citate. 

   

Pentru că declaraţiile depuse la dosar de către concubina petentului nu s-au coroborat cu nicio probă administrată în cauză, instanţa nu le-a putut reţine în apărarea deţinutului, “cu atât mai mult cu cât maniera favorabilă în care a declarat (datorită relaţiilor de prietenie), este în mod vădit pro causa, astfel că aceste înscrisuri nu pot fi de natură a forma convingerea judecătorului de supraveghere cu privire la faptul că situaţia de fapt ar fi alta decât cea descrisă în raportul de incident”, se mai arată în sentinţă. 

Instanţa a respins ca nefondată contestaţia deţinutului, astfel că de la rămânerea definitivă a sentinţei, bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a primi şi de a cumpăra bunuri pe o perioadă de o lună.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

VIDEO În Argeş, măştile devin obligatorii şi în aer liber, în spaţii aglomerate, pentru toate persoanele cu vârste peste cinci ani

Urmărire cu focuri de armă, în Argeş, pentru priderea unui şofer care n-a oprit la semnalul poliţiştilor. Ce avea de ascuns bărbatul

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite