Casa de lut care a dăinuit secole datorită unui secret de construcţie. Cine este olarul salvator de locuinţe bătrâneşti
0
Poate fi considerată una din cele mai vechi case din lut care se mai păstrează până azi în România. Este vorba despre o casă de la 1730 şi, deşi este construită din lut bătut, a rezistat în timp, datorită unui mic secret.
Se află ridicată pe un deal, iar solul nu a menţinut umezeala, cea care distruge casele construite din acest material slab.
Situată pe coama unui deal, pentru a ajuge la casa veche de peste 280 de ani ai nevoie de condiţie fizică.
Drumul este de fapt o cărare prin iarbă, însă odată ajuns sus, ai impresia că timpul s-a oprit în loc şi civilizaţia şi problemele parcă rămân în urmă. Olarul Daniel Leş din Baia Sprie este cel care s-a ocupat de casă şi a recondiţionat-o, declarându-se un împătimit al caselor vechi. Chiar dacă specialiştii spun că locuinţele construite din lut nu pot avea o viaţă atât de lungă, cel care a recondiţionat-o spune că există un mic secret pentru care imobilul a supravieţuit.
”E aşezată pe un deal şi apa nu s-a menţinut în sol. E foarte important să nu fie infiltraţii de apă”, a precizat el.
Despre casă spune că a cumpărat-o cu mai mult teren, fiind în apropiere de pensiunea pe care o are, dar ma ales pentru că este un iubitor de tot ce e vechi. Solicitarea lui de la vânzători a fost să o vândă cu tot cu obietele vechi, pentru că şi ele vorbesc despre trecut. ”Peste generaţii, gospodarii care au fost aici au fost nişte oameni foarte muncitori, care şi-au întreţinut casa, cu mici modificări legate de geamuri, care au fost mai mici, iar ei le-au făcut un pic mai mari. De asemenea, peste şindrila care era, ei au acoperit cu tablă. Acum vreau să dau jos această tablă şi să restaurez casa exact aşa cum a fost la 1730, cu şindrilă din lemn de larice de aici de la noi din Maramureş”, mai spune el.
Pasionatul de case vechi spune că lutul folosit este amestecat cu ”câlţi de oaie”, aşa cum se făceau cu sute de ani în urmă. ”Ce caut eu este să readuc la viaţă aceste case vechi, după rânduieli, pentru că dacă nu o faci cum trebuie şi cu rânduială, s-ar putea să ai orice, dar nu o casă autentică. Şi când zic rânduieli, mă refer la rânduielile care au fost acum 100 de ani”, mai precizează Daniel Leş. ”Eu mă simt dator să fac acest lucru pentru că nu m-aş putea numi un maramureşean autentic dacă nu aş încerca să salvez ceea ce bătrânii noştri ne-au dat”, mai justifică el, arătând că face acest lucru gândundu-se la generaţiile care vor veni după el, dar şi la turiştii care îi calcă pragul casei şi pentru care este o provocare, în zilele noastre, să trăiască timp de câteva zile conform ”rânduielilor” de acum câteva sute de ani.
Astfel, el arată că, deşi casa este încă în curs de restaurare, mai sunt turişti care vor să fie cazaţi acolo şi să se rupă total de realitate. ”Aici vin doar în vizită, sunt unii care vor aici, le plac spaţiile mici şi lemnul, le place să trăiască ca acum 100 de ani, dar nu sunt chiar atât de mulţi cum s-ar crede. Pentru că au fost mulţi deja amprentaţi de cosumerism şi chiar preferă luxul. Dacă îţi permiţi ”luxul” ca pentru trei zile să-ţi închizi telefonul mobil, să nu te uiţi la televizor, să trăieşti ca acum 100 de ani, eu îţi pot oferi această experienţă. Am avut de curând două fete care s-au bucurat din plin de timpul petrecut aici, au scris, au citit, s-au relaxat. Alţii însă nu rezistă, după câteva zile parcă intră în sevraj, aleargă la telefon, la televizor, ascultă ştiri”, mai spune el.
Casa minerească, cumpărată cu tot cu uneltele de minerit
Casa de la 1730 nu este singura de care s-a ocupat Daniel Leş O altă casă, la doar câţiva metri de prima, tot pe deal situată, a fost cumpărată în aceleaşi condiţii, adică pentru a o restaura şi păstrând toate obiectele vechi. Surpriza a fost la fel de mare aici, deoarece a fost o casă minerească, unde a găsit inclusiv obiecte folosite în minerit de la 1840, de când datează locuinţa. ”Casa minerească pe care am cumpărat-o avea inclusiv uneltele pentru minerit, tăviţele de scos, şeile pentru măgari, pentru că exploatarea se făcea cu măgari, iar caii care erau folosiţi în mină nu ieşeau afară ca să nu orbească (lumina soarelui putea duce la orbire după un timp prea îndelungat petrecut în intriorul minei, la întuneric, n.r.). Până la o anumită adâncime mergeau cu măgarii cu desagi, iar de acolo erau caii, care nu ieşeau afară. O muncă titanică. Aceşti oameni nu şi-au permis case mari”, mai arată el.
De altfel, despre condiţiile de viaţă vorbeşte şi patul oarecum atipic, sub care se făcea foc. ”Se mai găsesc în sud şi în Moldova. E un pat zidit, sub care se făcea foc. Se făcea economie. Spaţiile sunt destul de mici şi se încălzeau foarte repede. Şi atunci se făcea foc sub acest pat şi fumul mergea printr-un horn care era la nivelul podelei şi mergea pe la nivelul podelei până în soba principală, de unde era preluat şi dus în pod, unde avea ca un fel de afumătoare zidită prin care ieşea fumul în pod direct, unde se conservau slăninile, cârnaţii, şuncile etc”, mai explică olarul.
El arată că obiecele minereşti care decorează acum casa sunt atracţii pentru turişti, care pe lângă faptul că se pot bucura de linişte şi de natură, pot afla aici aevărate lecţii de istorie despre viaţa minerilor şi minerit în sine. De altfel, chiar locul în care se află pensiunea lui unde se ocupă şi de olărit spune că a aparţinut unui evreu care se ocupa de topitul aurului în acele cuptoare.
Daniel Leş, pasionat de case vechi, trage un semnal de alarmă legat de casele vechi din lemn, despre care spune că sunt vândute străinilor şi din păcate, lemnul este transformat în mobilier şi vândut ca mobilă veche, pentru că, spune el, la analiza lemnului, acesta îşi arată vechimea, lucru ce îl păcăleşte uşor pe orice cumpărător. ”Pentru că lemnul este vechi, la o analiză iese că este vechi şi atunci profită de acest factor şi fac nişte falsuri şi le vând ca mobilă veche. Ori noi ar trebui să ne trezim şi ar trebui, ţăranul autentic din Maramureş, să conştientizeze că vatra pe care i-au lăsat-o bunicul şi casa este o valoare pentru el acolo, în curtea lui, nu dusă şi mutată în toate colţurile.”
Daniel Leş este proprietarul unei pensiuni în Baia Sprie, unde turiştii au posibilitatea să înveţe lecţii de olărit. Diferitele obiecte pe care le face din lut sunt vândute în expoziţii în ţară şi străinătate.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
