Braconaj în Parcul Naţional Munţii Rodnei cu ameninţări. Trei oameni au împuşcat o capră neagră în faţa turiştilor pe care i-au somat să nu facă poze

Braconaj cinegetic în Masivul Pietrosul. Trei braconieri rămaşi încă neidentificaţi au împuşcat o capră neagră în urmă cu câteva zile, chiar în faţa unor turişti.
As fi interesat cu ce calibru pot fi "vânați" braconierii!
Cu calibrul funie si sapun
braconierii astia tocmai si-au inzecit sansele sa ajunga primari sau, de ce nu, senatori. avem senatorul pepenilor, senator penal, de ce nu si senator braconier?
# Adriana NumeComplet Sa stii ca am avut deja un ministru ''' branconier '' , parca pe la interne . Si mi se pare ca era si deputat .
Daca avea arme aveau si permis ( teoretic ) deci implicit ar trebui sa fie inregistrati undeva. La pariu ca erau ceva rude neamuri de militieni sau politicieni. Oricum si legal se vaneaza la fel de cum cum se braconeaza. Cel mai des invocat motiv fiind '' ca sunt prea multi'', cand de fapt, se distruge habitatul, acesta devenind insuficient pentru restul animalelor salbatice. E ca si cum 3 oameni locuiesc intr o casa cu 3 camere, vine un idiot si le distruge o camera, ca apoi sa le spuna ca trebuie impuscat unul din ei, deoarece sunt prea multi ptr spatiul ramas. Cam asa este si cu vanatoarea legala la noi.