Bebeluş găsit abandonat lângă un tomberon. Ce a făcut o băimăreancă înainte de a suna la Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bebeluşul a fost găsit lângă un tomberon. FOTO: Arhivă
Bebeluşul a fost găsit lângă un tomberon. FOTO: Arhivă

O băimăreancă a găsit un bebeluş abandonat lângă un tomberon, pe o stradă din oraş. Poliţia a deschis dosar penal pentru „rele tratamente aplicate minorului”.

În seara zilei de luni, 04 ianuarie, orele 23.22, poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi la112 cu privire la faptul că în jurul orei 21.00, o femeie a găsit un bebeluş lângă un tomberon din spatele unui imobil. Se întâmpla pe strada Horea, din Baia Mare. Bebeluşul era abandonat pe o bucată de material. 

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit faptul că apelanta a găsit bebeluşul, l-a dus la domiciliul său, l-a spălat, i-a dat să mănânce, după care a anunţat ambulanţa şi organele poliţie. Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean Baia Mare – Secţia Pediatrie, relatează presa din Baia Mare.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de la rele tratamente aplicate minorului, urmând a se efectua verificări în vederea identificării părinţilor.

De asemenea, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a acestuia şi verificările ulterioare, se va stabili dacă este necesară schimbarea încadrării juridice.  

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite