Bărbat găsit carbonizat într-un vagon dezafectat. Cine a dat alarma la 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit carbonizat de către pompierii care au intervenit la un incendiu. Alarma la 112 a fost dată de către un trecător care a semnalat faptul că un vagon de tren dezafectat a fost cuprins de flăcări. Incidentul s-a întâmplat în localitatea maramureşeană Rozavlea.

La faţa locului, au intervenit pompierii Gărzii de Intervenţie Bogdan Vodă cu două echipaje de stingere şi unul de prim ajutor. 

„Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii au găsit, în interiorul vagonului, trupul carbonizat al unui bărbat de aproximativ 55 de ani”, a declarat Oana Gonczi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.

Nu se cunoaşte încă identitatea bărbatului, dar cel mai probabil este vorba despre o persoană fără adăpost care stătea prin zona respectivă.  

UPDATE

Bărbatul a fost identificat de poliţişti. Este vorba despre un borşean în vârstă de 48 de ani. 

„Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care acesta a decedat”, a arătat Florina Meteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. 

Citeşte şi

Un român din Irlanda îi scrie lui Iohannis despre organizarea alegerilor în diaspora şi cere demisia lui Meleşcanu: „Nu mai putem accepta batjocura cu orice ocazie!“

Greşeala operatorului care a transmis prin RO-Alert mesajul despre furtuna violentă din Baia Mare. De ce nu au fost cetăţenii avertizaţi la timp

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite