Au lucrat în turismul de lux din Emiratele Arabe Unite şi Spania, dar s-au întors în Maramureş ca să facă agroturism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din Maramureş s-au întors acasă după ce au lucrat 11 ani în hotelurile de lux din Dubai, Quatar sau Spania. În martie au săpat şanţurile pentru cele trei căsuţe din lemn, iar în octombrie, primii turişti au fost cazaţi în agropensiune.

Cei doi soţi au lucrat în Dubai, iar după aproape 11 ani s-au întors în România, în Maramureş, acolo unde au pus bazele unui mic complex de turism rural care deocamdată conţine două case. Acestea au fost, practic, reconstruite, după ce au fost demontate din satele din care au fost achiziţionate.

Cei doi soţi, Melania şi Ciprian, au acum cu ce se mândri şi unde să folosească toate cunoştinţele pe care le-au acumulat în cei peste 10 ani în care au lucrat în industria hotelieră din cele mai luxoase oraşe. Ciprian este bucureştean, crescut în Capitală, fără vreo legătură cu lumea satului. Melania a fost crescută şi educată în cultura tradiţională maramureşeană, la Şurdeşti. S-au întâlnit la Bucureşti unde ea a făcut facultatea, şi au rămas împreună. Deşi credea că are în minte creionat destinul, respectiv să intre în avocatură, viaţa i-a dovedit că avea alte planuri pentru ea. Chiar înainte de a susţine examenul de licenţă, s-a decis brusc să-şi încerce norocul alături de iubitul ei, într-o ţară exotică, unde urmau să lucreze în domenul hotelier. Astfel, au lucrat trei ani în ţări arabe, în hoteluri de lux.

Au lucrat, apoi, în Spania, de asemenea, în hoteluri de lux, în organizarea de evenimente şi catering. „Soţul meu avea experienţă, el a mai lucrat în domeniu. Eu am lucrat la aeroport, la o firmă care asigura cateringul pentru tot stafful şi zboruri, de când decola avionul, până când se întorcea”, începe Melania să povestească. Astfel, după ce au fost acceptaţi amândoi, au ajuns în Quatar prima dată, apoi la Dubai (Emiratele Arabe Unite), unde au rămas trei ani. Specializaţi în ceea ce se numeşte „banketing”, respectiv organizare de evenimente, au plecat, apoi, în Spania, tot cu contract de muncă în acelaşi domeniu, unde au rămas opt ani.

Nicăieri nu-i ca acasă

După mai mulţi ani petrecui în străinătate, în 2012, cei doi tineri s-au întors acasă. Acasă în România, însă „acasă”, acum însemna Şurdeşti, unde Ciprian s-a adaptat foarte repede, ba chiar a dorit să se stabilească aici. „A fost la noi la un Crăciun, înainte de a pleca noi în străinătate. I-a plăcut atât de mult, încât a fost marcat. Aici se pregăteştea lumea de sărbători, vin copiii la colindat, se ţine foarte mult la tradiţii şi asta i-a plăcut foarte mult”, spune Melania.

„În plus, mi-a plăcut întotdeauna muntele, iar aici e zonă de schi, zăpadă, brazi, mi-a plăcut locul şi am zis, cu soţia, să ne gândim să ne facem aici ceva”, completează Ciprian. Aşa că, atunci când a venit momentul să se întoarcă acasă, s-au întors la Şudeşti, unde Melania a moştenit o bucată de teren. Astfel, pe lângă câţi bani au reuşit ei să strângă, au mai accesat fonduri europene şi, cu o investiţie de aproape 90.000 de euro, s-au apucat de treabă. În martie au săpat primele şanţuri pentru fundaţie şi instalaţii, iar în octombrie erau primiţi primii turişti.

„În martie am început să săpăm şanţurile, apoi ne-am oprit până după Paşte, când ne-au venit meşterii de la Bârsana. În octombrie i-am dat drumul. Casele sunt aduse din Bârsana, Glod şi Budeşti”, spun ei. Casele vechi, din lemn, se vând acum cu preţuri de la 2.500 de euro în sus. Oamenii au început să înveţe că pot obţine bani pe ele, fiind foarte căutate pentru lemnul vechi, de stejar, folosit la construcţia lor. Astfel au adus casuţele în curte şi le-au remontat, în acelaşi stil tradiţional, dar cu toate condiţiile impuse de normele în vigoare. Cele două căsuţe au câte patru camere, două jos, iar două în mansardă. Casele vechi, maramureşene, sunt cunoscute pentru acoperişurile înalte, specifice zonei, astfel că spaţiul este tocmai bun pentru a amenaja camere.

Căsătoriţi în Dubai

Melania îşi aminteşte şi acum de emoţiile pe care le-a avut atunci când a plecat pentru prima oară în străinătate. Ajunşi la Dubai, la scurt timp au decis să se căsătorească. „Mama mea nu ştia nici măcar că am plecat din ţară. Dacă îi spuneam că mai e şi o ţară arabă, cred că ar fi intrat în depresie. Aşa că ne-am căsătorit la Dubai şi i-am trimis mamei poză de la nuntă. M-a întrebat de ce sunt palmieri în poze şi dacă am făcut nunta într-o ţară exotică. I-am răspuns că da, dar că o să mai stăm o vreme pe acolo, că o să şi muncim. Aşa că a acceptat, până la urmă”, spune ea, amuzată.

Locurile pentru minivacanţa de 1 decembrie, Crăciun sau Anul Nou s-au ocupat deja, spre bcuria lor. Preţurile pentru vacanţa de Crăciun sunt de 2.000 de lei pentru două persoane şi cuprinde patru nopţi cazare şi demipensune, plus programul specific, cu muzică live, cu formaţie locală, plimbări cu sania etc, iar de Anul Nou, 1.300 de lei de persoană, cu trei nopţi cazare, all inclusiv şi restul programului, identic.

Mai puteţi citi:

Ţigări de contrabandă, abandonate lângă frontiera de nord

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite