Accident de muncă mortal. Un bărbat de 51 de ani şi-a pierdut viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat şi-a pierdut viaţa noaptea trecută, în urma unui accident de muncă. Bărbatul de 51 de ani lucra la o presă hidraulică, în cadrul unei firme care produce canapele.

Accidentul a avut loc aseară, în jurul orei 23.30. Bărbatul de 51 de ani lucra ca şi muncitor necalificat. Potrivit axanews.ro, jobul lui era să scoată aerul din saltelele de burete. Nu se ştie cum sau de ce, bărbatul a ajuns sub presa hidraulică, unde i-a fost prins capul. Bărbatul şi-a pierdut viaţa.

Accidentul a fost anunţat la 12, însă bărbatul nu a putut fi salvat.

“S-au demarat cercetări în acest caz. Urmează să primim rezultatul expertizei medico-legale”, a declarat Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al ITM Maramureş, citat de axanews.ro. Bărbatul era angajat al firmei din 2016.

Potrivit unor informaţii, există probe video în acest caz. Acestea urmează să fie examinate pentru a se stabili cu precizie împrejurările în care s-a produs accidentul.

Mai puteţi citi:

Lumânări aprinse în memoria fetiţei ucise la Combinat

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite