44 de poliţişti supraveghează BAC-ul de toamnă în Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
40 de poliţişti supraveghează BAC-ul de toamnă în Maramures
40 de poliţişti supraveghează BAC-ul de toamnă în Maramures

Începutul de săptămână a însemnat debutul bacalaureatului de toamnă pentru mai bine de 1720 de elevi. Ca şi în sesiunea de vară, examenul se află în atenţia poliţiştilor maramureşeni.

Potrivit informaţiilor  furnizate de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş, peste 40 de poliţişti  sunt angrenaţi în măsuri de ordine şi siguranţă publică cu ocazia BAC-ului de toamnă.

“Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş  a dispus măsuri suplimentare pentru buna desfăşurare a examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2014. 44 de poliţişti, dintre care 26 de la ordine publică, 10 poliţişti de la rutieră şi opt alte categorii acţionează pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi corectitudine a examenelor”,se arată într-un comunicat al IPJ Maramureş.

Prima probă a BAC-ului de toamnă a avut loc în data de 18 august. Este vorba despre proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română.  

Poliţiştii se află, în această perioadă, în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ, precum şi pe traseele de deplasare înspre şi de la acestea, pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile desfăşurate, afectează climatul de siguranţă publică.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră asigură fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere grave şi a ambuteiajelor.  

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite