Zecii de mii de băcăuani lăsați fără alocație de susținere

Zecii de mii de băcăuani lăsați fără alocație de susținere

Familiile cu mulţi copii au pierdut până la 200 de lei

Ştiri pe aceeaşi temă

Numărul beneficiarilor de alocație de susținere a scăzut dramatic din decembrie 2010 și până în ianuarie 2011. Și asta nu pentru că oamenii s-ar fi îmbogățit peste noapte și nu mai au nevoie de bani de la stat.

Din acest an alocația complementară și alocația monoparentală s-au comasat într-o singură indemnizație care se numește alocație de susținere. Primăriile aveau obligația la început de an să transmită la Agenția Județeană de Prestații Sociale (AJPS) situația cu cei care se încadrează în noile criterii, însă funcționarii de aici au așteptat în zadar.

Din cele 93 de primării, doar 17 au transmis situația cu persoanele care trebuie să primească acești bani. În total este vorba de 1.262 de beneficiari, asta deși la finele lui 2010 aveam în plată 32.453 de familii. Ceilalți au dispărut din statistici", a explicat Gheorghe Apostu, directorul AJPS Bacău. Pentru că nu au fost înregistrate, cele 30.000 de familii nu au primit banii.

„Sunt 43 de localități care ne-au comunicat că nu au niciun beneficiar deși anul trecut aveau și peste 1.000. În schimb, alte 33 de primării nu au dat niciun semn de viață. Toți acești oameni și-au pierdut banii pe luna ianuarie și dacă nu se depun actele în timp util poate îi pierd și pe această lună", a mai spus Apostu.

Cu unitatea centrală la AJPS Bacău

Printre localitățile care la început de an au comunicat că nu au niciun beneficiar de alocație se numără și Comăneștiul, deși în decembrie au avut în plată 479 de persoane.

Până acum s-au înregistrat 66 de dosare și le vom transmite la Bacău. Am avut mai multe anul trecut dar o parte din ei și-au pierdut acest drept pentru că nu mai îndeplinesc condițiile, alții nu au depus toate documentele", spune Gabriela Munteanu, asistent în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Comănești.

Și în Pâncești cei peste 400 de oameni au așteptat degeaba poștașul cu banii. „În ianuarie au fost câteva dosare. Am zis să mai strângem și din februarie și să depunem tot odată. Este greu că sunt multe pagini de completat", a spus Ioan Moțoc, primarul comunei Pâncești. Oficialii de la AJPS spun că s-a ajuns aici din cauza lipsei de implicare.

Aceste probleme apar din cauza incapacității lor de a se organiza. Am avut două comune, Huruiești și Nicolae Bălcescu, care au venit cu unitățile centrale de la calculator să predea situațiile deși le puteau aduce pe stick, CD sau să le transmită pe mail. Asta spune multe", a conchis Gheorghe Apostu. Alocația de susținere pornește de la 30 de lei, pentru familiile cu un copil și ajunge până la 200 de lei pentru familiile monoparentale cu mai mult de patru copii.

CITAT

ANTON ȘILER, PRIMAR COMUNA NICOLAE BĂLCESCU

"S-au dus cu unitatea de la calculator pentru că erau niște probleme în program"


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările