Weekend cu distracţie pentru băcăuani. Vezi aici programul manifestărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băcăuanii se vor putea distra seara la concertele organizate în faţa Sălii Sporturilor
Băcăuanii se vor putea distra seara la concertele organizate în faţa Sălii Sporturilor

Reprezentanţii Primăriei au făcut public programul activităţilor prilejuite de sărbătorirea a 604 ani de atestare documentară a oraşului Bacău.

Sărbătoarea va începe joi, 4 octombrie, în Piaţa Tricolorului cu cea de-a patra ediţie a "Târgului de Procoavă".

Timp de patru zile, vor expune obiecte lucrate manual circa 40 de expozanţi, ce activează în domeniul meşteşugurilor populare: prelucrarea lemnului, olăritul, cojocăritul, icoane pe lemn şi pe sticlă, măşti, podoabe, împletituri din nuiele, răchită şi sfoară, mobilier rustic etc.

"Meşterii populari vor face şi demonstraţii de măiestrie şi vor împărtăşi celor prezenţi din secretele meşteşugului popular", a precizat Ionuţ Tomescu, purtător de cuvânt al Primăriei Bacău.

Sâmbătă, 6 octombrie, începând cu ora 13.00, se va desfăşura parada motocicliştilor, pe traseul Hotel Moldova - Piața Tricolorului - Sala Sporturilor, acţiune organizată în colaborare cu clubul Moldavia Bikers.

Parada cailor de rasă va avea loc duminică, începând cu ora 12.00, pe traseul Hotel Moldova - Piaţa Tricolorului, şi va fi acompaniată de Fanfara Cercului Militar Bacău.

Tot duminică, dar cu începere de la ora 10.00, se va desfăşura Crosul Zilele Bacăului organizat în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport.

Spectacolele în aer liber vor avea loc de vineri până duminică, începând cu ora 17:00, pe scena amplasată în zona Sălii Sporturilor,

Programul concertelor:

Vineri, 5 octombrie: VH2, Spitalul de Urgență, Seby Roman, TC 3, Secția  2, Buzz the Fuzz, Luni la Teatru

Sâmbătă, 6 octombrie: Mandinga, Mihai Budeanu (3 Sud Est), Nadia Duluman, Memory

Duminică, 7 octombrie: Diana Matei și Taraful Cleante, Alexandru Jidveianu, Ansamblul Busuiocul, Maria Șalaru, Ansamblul Ciobănașul

Primăria Bacău a alocat pentru acest eveniment 200.000 de lei. Din această sumă, jumătate este destinată onorariilor artiştilor.

Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru a afla noutăţile din judeţ.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite