VIDEO Zeci de motoare de ambarcaţiuni furate din Suedia, vândute în Delta Dunării. Prejudiciul este uriaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una din ambarcaţiunile verificate de poliţişti
Una din ambarcaţiunile verificate de poliţişti

Poliţia Română cooperează cu autorităţile suedeze într-un caz privind furtul a numeroase motoare de ambarcaţiuni. Ppoliţiştii de investigaţii criminale au organizat o amplă acţiune la nivel naţional.

În toamna anului trecut, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au demarat cercetări într-un dosar penal de criminalitate transfrontalieră, în care mai mulţi cetăţeni români sunt cercetaţi pentru furtul a numeroase motoare de ambarcaţiuni de pe teritoriul Suediei şi valorificarea lor pe teritoriul României.

În fapt, este vorba despre o anchetă ce vizează comiterea infracţiunilor de constituire a  unui grup infracţional organizat, furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale şi înşelăciune, începând cu luna august 2019 şi până în iunie 2020.

Membrii grupării, după sustragerea şi transportarea motoarelor de ambarcaţiuni în România, ar fi beneficiat de sprijinul altor  persoane care ar fi falsificat elementele de identificare ale bunurilor respective şi ar fi înlesnit astfel comercializarea lor, cea mai mare parte fiind vândute în zona Deltei Dunării.

Pentru documentarea membrilor acestui grup infracţional, poliţiştii de investigaţii criminale băcăuani au desfăşurat mai multe operaţiuni pe raza judeţului Bacău, precum şi în ţară, un prim pas important în anchetă fiind acţiunea organizată la data de 22 iunie 2020, când patru dintre membri grupării au fost depistaţi în flagrant, în timp ce transportau cu două autoutilitare mai multe bunuri furate din Suedia (printre care şi 8 motoare de ambarcaţiuni).

"În continuare, s-au efectuat şi 11 percheziţii domiciliare, în judeţele Bacău şi Tulcea, la adresele unde locuiau membrii grupului şi 2 controale la societăţi comerciale. De aici au fost ridicate două ambarcaţiuni, 11 motoare, 15.000 de euro şi alte bunuri. De asemenea, s-a dispus reţinerea celor 11 membri vizaţi ai grupului infracţional, ulterior luându-se măsura controlului judiciar faţă de aceştia. Pentru recuperarea prejudiciului şi administrarea probatoriului în această cauză, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale ai I.P.J. Bacău, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale din I.G.P.R., au organizat, la data de 13 iulie 2020, o amplă acţiune la nivel naţional. Au fost angrenaţi poliţişti de investigaţii criminale din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie: Tulcea, Bacău, Mehedinţi, Hunedoara, Prahova, Vrancea, Constanţa, Neamţ, Ilfov, Ialomiţa, Gorj, Argeş şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ai Poliţiei Transporturi Tulcea şi Poliţiei Deltei Dunării. În cadrul acesteia, au fost puse în executare 75 de mandate de aducere pe numele unor persoane care ar fi cumpărat motoare de ambarcaţiuni furate de la membrii grupului infracţional, ele fiind audiate în calitate de martor. Au fost ridicate de la persoanele audiate 37 de motoare de ambarcaţiuni provenite din furturile ce fac obiectul cercetărilor, reuşindu-se astfel recuperarea de bunuri în valoare de aproximativ 500.000 de euro. Cooperarea judiciară şi poliţienească internaţională desfăşurată în acest caz, în cooperare cu autorităţile din Suedia, se încadrează în activităţile prioritare asumate de poliţiştii de investigaţii criminale români la nivel european, în cadrul Proiectului EMPACT – OPC (Organized Property Crime), respectiv combaterea grupurilor organizate de criminalitate itinerantă", anunţă Poliţia Română într-un comunicat de presă.

Vă mai recomandăm:

Bunuri în valoare de circa 100.000 de euro, confiscate de poliţişti de la hoţi care au dat tunuri în Suedia

Furt de proporţii dintr-o carieră minieră. Au sustras un motor de două tone

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite