VIDEO Preotul din Bacău care şi-a bătut soţia pe stradă, trimis „să se pocăiască”. Ce spun autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul care şi-a agresat soţia FOTO stiridiaspora
Preotul care şi-a agresat soţia FOTO stiridiaspora

Direcţia pentru Protecţia Copilului Bacău a anunţat că nu a reuşit deocamdată să ia măsuri în acest caz, urmând însă ca o un psiholog şi un asistent social să investigheze împrejurările producerii agresiunii.

Preotul din Bacău care şi-a agresat soţia în plină stradă e trimis de reprezentanţii bisericii să se pocăiască. Mai mult, s-a ales cu dosar penal, iar Protecţia Copilului se gândeşte dacă e cazul să deschidă o anchetă.

Preotul nu mai are voie să slujească timp de 30 de zile şi a fost trimis la mănăstire. „În toată această perioadă, părintele să facă canon de pocăinţă şi să vină la Centrul eparhial însoţit de doamna preoteasă şi de duhovnicul lor”, a declarat Alexandru Zamfir, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Cazul a stârnit controverse mari pe reţelele de socializare, unde oamenii s-au împărţi în două tabere: cei care critică vehement Biserica şi cei care consideră că la mijloc este o înscenare pusă la cale de duşmanii Bisericii.

La rândul lui, tot pe reţelele de socializare, preotul şi-a cerut scuze pentru comportament, pe care l-a pus pe seama emoţiei puternice şi a unei pierderi temporare a simţului raţiunii.

Reacţia Protecţiei Copilului

Ciudat este că autorităţile, în speţă Protecţia Copilului, nu au reuşit să nicio măsură în acest caz revoltător, invocând că părţile implicate în conflic nu au fost de găsit. Iată în continuare punctul de vedere extins al instituţiei menţionate.

„În dimineaţa zilei de 6.08.2020, instituţia noastră s-a autosesizat din mediul online în legătură cu cazul unei doamne ce a fost agresata împreună cu copilul său minor de către soţul ei, fapta întâmplându-se în municipiul Bacau, în spaţiul public, şi având menţionată calitatea de preot a bărbatului implicat.

Pe imaginile salvate de pe o reţea de socializare se vedea cum bărbatul o lovea şi o împingea, chiar dacă femeia avea copilul în braţe.

Imediat, în dimineaţa aceleiaşi zile de 06.08.2020, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău a dispus cercetarea în regim de urgenţă a cazului la faţa locului, constituindu-se o echipă de specialişti formată din asistent social, psiholog şi consilier juridic. S-a pus în aplicare un plan pentru efectuarea evaluării iniţiale, atât a mamei, cât şi a copilului, dar şi pentru deschiderea cazului pe numele agresorului.

La deplasarea la domiciliul victimei, specialiştii DGASPC Bacău au constatat că probabil preotul şi-a anunţat superiorii şi astfel cazul a intrat în atenţia Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, agresorul fiind nevoit să părăsească domiciliul încă din seara de 5.08.2020, iar la scurt timp a plecat şi victima, împreună cu minorul, tot spre forul bisericesc, conform canoanelor respectate de orice familie a unui preot.

Prin urmare, neputând discuta direct cu victima, echipa DGASPC Bacău a deschis cazul la nivelul primăriei Letea Veche, a discutat cu reprezentanţii autorităţii locale, dar şi cu membrii comunităţii, fiind pregătiţi ca la revenirea victimei la domiciliu să-i poată oferi toate serviciile specializate pentru astfel de situaţii: cazare în siguranţă pentru victimă şi minor, consiliere psihologică pentru mamă şi copil, dar şi pentru agresor, consiliere juridică, urmând să se ia măsurile care se impun conform procedurilor de lucru şi legislaţiei în vigoare pentru astfel de cazuri.

Din declaraţiile reprezentanţilor primăriei, este posibil ca soţii să se fi împăcat deja, fapt care nu va putea fi probat până ce unul din membrii familiei nu revine la domiciliu. Vom reveni cu alte informaţii după finalizarea evaluării”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marian Vătămănescu.

Vă mai recomandăm şi:

Interzis preoţilor la afaceri ilegale cu lemn, ţigări şi cimitire private. Mesajul vine din partea unui înalt ierarh 

Administraţia lui „Doamne ajută!” Noul prefect de Bacău are licenţă, master şi doctorat în teologie

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite