VIDEO Şi americanii au avut un „club Colectiv“, dar n-au cerut demisia Congresului

The Station nightclub. 20 februarie 2003. Un incendiu similar celui din clubul Colectiv din Bucureşti s-a produs în clubul  „The Station“ din West Warwick, Rhode Island. Au murit pe loc 100 de persoane şi alte 230 au fost grav rănite.

Patronul clubului din SUA a pledat vinovat pentru uciderea involuntară a 100 de oameni, a primit, în final, 15 ani de închisoare, din care 11, cu suspendare. Din donaţii, familiile victimelor au primit peste 175 de milioane de dolari.

Incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti a avut acelaşi punct de plecare ca şi cel din „The Station“ din West Warwick. Artificiile au aprins buretele antifonic poliuretanic, extrem de uşor inflamabil iar de aici flăcările au cuprins tavanul şi întreg clubul. În SUA au murit aproape instantaneu, arse, rămând blocate înainte de uşă, 100 de persoane. În trei minute în „The Station“ (video) şi în doar un minut şi jumătate, în Bucureşti, buretele în flăcări a ars tot.  În clubul Colectiv din Capitala României, 27 au murit pe loc şi în următoarele zile încă 21, în chinuri, în urma arsurilor şi a intoxicaţiei severe cu substanţe toxice şi monoxid de carbon. Şi bilanţul tragic încă nu este încheiat.

Opinia publică a reacţionat diferit în ţara de peste Ocean şi a lăsat Justiţia şi celelalte instituţii ale statului să-şi facă treaba. În România, incendiul din clubul Colectiv a produs o isterie naţională. Tragedia a fost imediat înţeleasă în cheie politică. După ce preşedintele Klaus Werner Iohannis a emis în primul discurs de după incendiu sintagma „Corupţia ucide“, grupuri de tineri, din „societatea civilă“ au preluat ideea şi pe fondul „doliului naţional“, decretat de preşedinte, au cerut, în stradă, în centrul marilor oraşe din ţară, demisia Guvernului, a Parlamentului şi linşarea clasei politice. 

După 26 de ani de la Revoluţie, acum, în România s-a creat impresia că democraţia fragilă, de tranziţie, poate fi distrusă în orice moment, dacă „strada“ o cere. S-a cerut judecarea „sumară“ a celor acuzaţi de corupţie, demisia lor iar un parlamentar a venit cu propunerea ca faptele de corupţie să fie pedepsite cu închisoare pe viaţă. Lupta Anticorupţie, transpusă în limbajul străzii, după o campanie mediatică puternică a celor acuzaţi de DNA, ajunge să paralizeze tot, dincolo de lege şi prezumţia de nevinovăţie, esenţială în orice democraţie. 

Un prim scop atins de „societatea civilă“ din stradă, puternic infiltrată şi infestată de personaje din diferite grupuri ale clasei politice, a fost căderea Guvernului şi crearea unui climat de nesiguranţă şi instabilitate. Legislaţia Anticorupţie  şi miile de dosare fabricate de procurorii DNA au lovit puternic în clasa politică şi conducerea administraţiei din ţară. În România nu numai „Corupţia ucide“ ci şi lupta Anticorupţie, în spatele căreia se ascund, deseori, interese politice, poate transnaţionale, mascate în revoluţii în stradă.