VIDEO Slănic Moldova şi Târgu Ocna, locurile în care timpul stă în loc. Poiana Sărată - perfecţiunea naturii, Borzeşti - istoria din manualele copilăriei noastre
0
Slănic Moldova şi Târgu Ocna, două oraşe care par desprinse definitiv din agitaţia citadină. Două oraşe atipice, unde nu zăreşti nici tramvai, nici troleu. Sunt două localităţi în care, dacă ai ajuns ca turist, ai senzaţia că timpul s-a oprit. Adevărul vă prezintă, în cadrul celei mai frumose campanii ”Adevărul” - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, un reportaj din Bacău.
Două localităţi ridicate la poale de pădure şi străbătute de ape repezi, reci şi pline de păstrăvi. Oraşe cu blocuri mici, acoperite cu ţiglă, cu străzi scurte pe care trec oameni ce se cunosc între ei de-o viaţă. Dacă localităţile ar putea fi redenumite prin culori, cu siguranţă atât Slănicului, cât şi Târgului Ocnei i s-ar atribui culoarea verde.
Atât de mult verde de jur-împrejur, încât cu greu îl poţi cuprinde cu privirea. La marginea judeţului Bacău, adică la graniţa dintre Moldova şi Ardeal, satul Poiana Sărată este o oază de linişte şi răcoare. Această localitate este un alt colţ de rai în care merită să poposeşti măcar câteva zile de vacanţă. Pentru că atât vara, cât şi iarna, Poiana Sărată este inedită. E curată. E autentică. E răcoroasă şi parfumată. Cu aromă de fân, mere şi corcoduşe.
Dacă statul Român nu a avut mulţi bani de investit în această zonă turistică, atunci a investit natura. A investit definitiv bun gust şi eleganţă. O eleganţă, apropiată perfecţiunii. La 50 de kilometri de municipiul Bacău, Borzeştiul este istorie şi legendă. Este trecutul învăţat la şcoală, încă din clasele primare. Este realitatea ilustrată în manualele copilăriei noastre. Şi pentru că natura a fost atât de darnică cu aceată parte a judeţului, ea va fi prezentată în campania “Adevărul”, care poartă numele “125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.
Staţiunea balneară Slănic Moldova, supranumită Perla Moldovei, este situată pe versantul estic al Carpaţilor Orientali, în masivul Nemira, la înălţimea de 530 m pe Valea Slănicului. Iubitorii de trasee alpine pot parcurge tot felul de rute sălbatice şi în acelaşi timp captivante. Printre cele mai cunoscute trasee se numără „Pufu“, „Slănicelu“, „Dobru“, „Nemira“, „Izvorul 300 camping“, „Slănic-Poiana Sărată“, „Slănic-Dofteana“ sau „Vârful Şandru“. Cele mai semeţe vârfuri din zonă, pe care se poate ajunge după mai multe ore de mers, sunt Nemira, aflat la o altitudine de 1.657 de metri, şi Şandru, la aproximativ 1.500 de metri. Cei care se încumetă să meargă spre Cascada Nasolea Mare, pe marcajul cu bandă albastră, trebuie să aibă o bună condiţie fizică, deoarece traseul durează 9 ore. Punctele de tranzit sunt: Valea Pufu, Vârful Cireş, Şaua Nemirei, Vârful Nemira şi apoi Valea Uzului, la cascada Nasolea Mare. Cele mai căutate trasee pentru alpiniştii amatori sunt cele care oferă panoramă asupra staţiunii şi împrejurimilor. Turiştii merg adesea pe marcajul cu triunghi, de la Dobru până la Stâncă, unde ajung în dreptul Complexului Racoviţă, de unde este vizibilă întreaga localitate.
Izvoarele minerale, calităţi terapeutice şi legendă
Zona Izvoarelor Minerale impresionează atât prin peisajele deosebite cât şi prin calităţile terapeutice. Legenda spune că, Mihalache Spiridon, în timp ce mergea la vânătoare, a descoperit pe data de 20 iulie1810 primul izvor de apă minerală din zona Slănic. Scriitorul Wilhem de Kotzebue scrie în lucrarea sa “Din Moldova. Descrieri şi schiţe '', Bucureşti 1884, că: ,, Mihalachi Spiridon, administratorul ocnelor de la Târgu-Ocna, gonea în anul 1801 un cerb prin Valea Slănicului, nelocuită de nici un suflet omenesc şi acoperită cu pădure seculară prin care abia-ţi puteai face drum. El căzu ostenit pe o stâncă, iar la picioarele sale curgea apa Slănicului. Deodată, vede ţâşnind un izvor din stâncă, iar apa lasă urmă gălbuie în calea sa cea scurtă până la râu. Vânătorul gustă cu luare aminte, se întoarce peste câteva minute cu o butelcă la locul descoperit pe care îl însemnează cu ramuri de copaci. Prietenii recunosc că apa este minerală şi că în străinătate este întrebuinţată spre tămăduirea bolilor”.
Calitatea curativă a izvoarelor, precum şi participarea acestora la Expoziţia din Bucureşti şi la Expoziţia universală din Paris în 1900, aduc Slănicului medalia de aur. Fondul balnear al staţiunii are un specific aparte, unic în ţară şi în Europa, găsindu-se pe o zonă relativ restrânsă o mulţime de izvoare variate în ceea ce priveşte compoziţia, concentraţia, complexitatea chimică şi efectele terapeutice. Hotelurile şi pensiunile pun la dispoziţia turiştilor pe lângă camere moderne, săli de sport şi baze de tratament. Preţul pentru o noapte de cazare variază între 70 şi 200 de lei, în funcţie de facilităţi.
Pârtie de schi ultramodernă
Începând din iarna acestui an, staţiunea Slănic Moldova va avea şi o pârtie de schi. „Schi Parc Slănic Moldova“ va fi amplasat între altitudinile 470 şi 720 de metri. În afara pârtiei propriu-zise se va mai realiza o instalaţie de transport cu cablu de tip telescaun, o instalaţie pentru zăpadă artificială, nocturnă, dar şi clădiri necesare unui punct de atracţie turistică. Telescaunul va putea transporta în jur de 1.000 de persoane pe oră, dar dimensiunea pârtiei va permite schiatul în condiţii optime pentru aproape 700 de persoane.
Târgu Ocna, oraşul ridicat pe o mină de sare
La doar 12 kilometri de Slănic Moldova se găseşte localitatea Târgu Ocna, oraş situat în nord-vestul Depresiunii Caşin, la poalele munţilor Berzunţi, la o altitudine de 260-280 de metri pe cursul râurilor Trotuş şi Slănic. Localitatea se poate mândri cu o salină în care tot mai mulţi turişti vin din întreaga ţară pentru a-şi trata afecţiunile respiratorii. În plus, în salină se de găseşte şi Biserica Sfânta Varvara, una dintre puţinele lăcaşuri de cult din ţară construite în ziduri de sare.
Salina este situată în masivul de sare Vâlcele-Slatinele, la 240 m adâncime şi reprezintă, prin microclimat, un important factor natural de cură utilizat în terapia afecţiunilor respiratorii.
Recunoaşterea şi utilizarea în scop terapeutic a mediului de salină, cu precădere în ultimele decenii, a pornit de la o serie de observaţii începând încă din secolul al XIX-lea: absenţa îmbolnăvirilor de bronşită cronică şi astm la minerii din minele de sare precum şi vindecarea rapidă a acestor boli la noii angajaţi, ameliorarea până la dispariţie a crizelor de astm la bolnavii astmatici refugiaţi în timpul celor Două Războaie Mondiale în peştera dezvoltată în sare, utilizată ca adăpost în timpul bombardamentelor.
Costul unui bilet de intrare în Mina de sare Trotuş este de 18 lei pentru un adult şi 9 lei pentru copii între 2 şi 14 ani. Programul salatoriului subteran începe la ora 7:00 şi se termină la ora 17:00. Totodată, în apropierea minei de sare se găseşte şi un ştrand cu apă sarată, un loc deosebit pentru petrecerea timpului liber.
Zeci de biserici şi monumente de cult
Târgu Ocna se poate mândri ca fiind localitatea cu multe monumente de cult cu valoare turistică: Biserica "Răducanu" (cu hramul "Buna Vestire", a fost ctitorită în anul 1694 şi refăcută în 1763. Lângă peretele sud-estic al bisericii se află mormântul marelui diplomat şi scriitor Costache Negri), Biserica Domnească din Lemn "Cuvioasa Parascheva" (lăcaş de cult care a fost construit la sfârşitul sec. al XVI-lea şi apoi refăcut în anul 1725), Biserica de Lemn "Sfântul Gheorghe" (care a fot ctitorită în anul 1761), Biserica "Sfântul Nicolae" (ctitorită în anul 1580, transformată în anii 1768, 1883, în incinta căreia se află cimitirul cu tunuri, în care odihnesc 69 de eroi căzuţi în luptele de la Coşna şi Cireşoaia, din vara anului 1917). Tot în Târgu Ocna se mai află: Biserica "Sfânta Treime (1810), Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" (1824), Biserica Armenească "Sfânta Născătoare", ctitorită în 1808 şi refăcută în anul 1825, Biserica "Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil", construită între 1737 şi reconstruită în anul 1849, Biserica fostei Mănăstiri "Precista" (1662, refăcută în anuI 1860); Biserica "Adormirea Maicii Domnului", fosta Mănăstire "Precista", a fost construită de marele vistier Gheorghe Ursache, pe la anul 1662, şi a fost închinată Mănăstirii Ivir, de la Muntele Athos, în anul 1683.
Totodată, pe muntele Măgura se află Mănăstirea de maici "Măgura Ocnei". Prima menţiune a schitului apare într-un document din 13 noiembrie 1665. Mănăstirea a fost refăcută în anii 1665, 1750, 1803, 1990, iar în prezent, Muntele Măgura a devenit un loc de pelerinaj, un puternic centru de spiritualitate ortodoxă.
Groapa lui Burlacu, sau lacul fără fund
Lacul plin cu saramură şi petrol din Parcul Măgura al oraşului Târgu Ocna (foto) reprezintă un fenomen asupra căruia nici localnicii şi nici specialiştii nu se pot pronunţa. Este cunoscut sub denumirea de „Groapa Burlacu“ sau „Lacul fără fund“ şi a apărut din senin acum 37 de ani. Turiştii curioşi se opresc, se uită şi pleacă mai departe. Azi, zona reprezintă doar „o ciudăţenie a naturii, care are în spate o poveste“. Însă, pentru unii, „Groapa lui Burlacu“ a fost, cu adevărat, o tragedie începând cu 1974. Oamenii îşi amintesc şi acum calvarul prin care au trecut localnicii când s-au trezit cu casele cuprinse de saramură cu miros de petrol. Mai bine de 10 familii au fost strămutate de autorităţile de la acea vreme, iar şase case au fost înghiţite de pământ. O tragedie pe care regimul comunist de la acea vreme a ţinut-o sub tăcere.
Poiana Sărată, singurul sat de mocani din ţară
Ultimul sat din judeţul Bacău, în drum spre Braşov, adică la graniţa dintre Moldova şi Ardeal, este Poiana Sărată, localitate care aparţine comunei Oituz. Majoritatea localnicilor sunt urmaşi ai foştilor mocani (oieri).
Încă din 1823 oamenii şi-au făcut case în zona străbătută de Oituz. Sătenilor le place să li se spună mocani şi, de câte ori au ocazia, povestesc cum străbunii lor aveau stâne cu oi multe. Istoria spune că localnicii din Poiana Sărată aveau atâtea oi, încât nu le mai ajungeau păşunile, deşi întreaga zona are doar fîneţe. Aşa că, mulţi au plecat în peninsula Crimeea, acolo unde au avut ce mânca animalele lor. De aceea mulţi localnici din Poiana Sărată sunt născuţi acolo, sau mai au rude în acea zonă. Zona se remarcă printr-un piesaj idilic, străbătut şi de afluenţi ai Oituzului, cum sunt Haloşul şi Brizaia.
Drumul Haloşului este una dintre cele mai feerice zone din judeţ. Păduri dese, aer curat, linişte desăvârşită, un mausoleu în miniatură, copie a celui de la Mărăşeşti ridicat în cinstea memoriei soldaţilor români şi străini care s-au jertfit în Primul Război Mondial, iată doar câteva elemente care definesc acest “colţ de rai”. La trei kilometri de sat se află Popasul “Poiana Sărată”, loc de relaxare unde se pot servi bucate preparate din producţie proprie. Totodată, turiştii care ajung în Poiana Sărată în mijlocul verii, adică mai exact pe data de 20 iulie, (de Sf. Ilie) au parte de o adevărată serbare câmpenească. Este vorba despre Sântilia, sărbătoarea satului când toţi localnicii îmbrăcaţi în costume populare încing hore şi sârbe conform tradiţiei din zonă.
Borzeşti, istorie şi legendă
La mai bine de 50 de kilometri de municipiul Bacău se găseşte Borzeştiul, un fost sat, devenit mai apoi unul dintre cartierele Oneştiului. Aici s-a născut şi a copilărit Ştefan cel Mare. Biserica din Borzeşti poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost construită din iniţiativa domnitorului între 9 iulie 1493 şi 12 octombrie 1494, în amintirea prietenului său din copilărie, Mitruţ, omorât de săgeţile tătarilor. Se spune că este singura biserică ridicată de Ştefan nu pentru a comemora o victorie, ci în amintirea prietenului său.
Construcţia este realizată în stil moldovenesc, remarcându-se prin decoraţia plastică a faţadei. Lacaşul de cult are dimensiuni mari şi are faţadele decorate cu ceramică smălţuită şi căramidă alături de piatră.
Biserica este construită din piatră de râu şi se aseamană cu celelalte biserici moldovenesti din perioada lui Ştefan cel Mare. Biserica are ferestre mari la pronaos, realizate în stil gotic, două bolţi construite pe sistemul de arcuri şi pandantive ce caracterizeaza stilul moldovenesc, dar nu are turlă. În interior, biserica are două bolţi construite pe sistemul de arce şi pandantive în stil moldovenesc, însă ferestrele au împrumutat stilul gotic.
În cimitirul Bisericii din Borzeşti este îngropata fiica lui Vasile Alecsandri, Maria Bogdan, care a locuit în conacul din imediata apropiere a bisericii, astăzi Restaurantul “Stejarul” din Borzeşti. În incinta bisericii funcţionează de zece ani "Muzeul de cultură şi artă religioasă", în clădirea vechii şcoli de la 1838, unde sunt expuse obiecte de cult religios de la biserici din judeţul Bacău şi carte veche religioasă. Muzeul păstrează o frumoasă colecţie de obiecte valoroase: Cazania lui Varlaam - 1643 şi a doua ediţie a Bibliei de la Blaj.
Accesul în muzeu costă 4 lei de persoană, iar pentru folosirea aparatului de fotografiat se mai adaugă alţi încă 6 lei. Programul este cuprins între orele 08.00 – 16.00, în fiecare zi.
Dacă ai fost în aceste locuri minunate şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem, ne poţi poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
