Un avocat şi un lichidator din Bacău, acuzaţi de fapte de corupţie, au fost trimişi în judecată de DNA, după ce au prejudiciat Rafinăria Dărmăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul teritorial Bacău,  au dispus trimiterea în judecată,  sub control judiciar, a lichidatorului judiciar Ionuţ Cosmin Apostu, pentru abuz în serviciu şi luare de mită şi a avocatului Alexandru Tabarcea, pentru dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu. Cei doi vor fi judecaţi la Curtea de Apel din Bacău.

În cadrul aceluiaşi dosar a fost trimisă în judecată şi societatea Profesional Tenarus IPURL (fostă Profesional Tenarus SPRL), pentru abuz în serviciu. În rechizitoriul întocmit, procurorii afirmă că: „În perioada iulie 2010 – iulie 2011, inculpatul Apostu Ionuţ Cosmin, în calitate de lichidator al SC Rafinăria Dărmăneşti SA, a întocmit în mod necorespunzător acte specifice procedurii lichidării cu încălcarea prevederilor Legii nr. 85/2006 şi a dispoziţiilor instanţei de judecată, cu consecinţa prejudicierii patrimoniului societăţii respective şi procurarea unui folos necuvenit inculpatului Tabarcea Alexandru. Astfel, inculpatul Apostu Ionuţ Cosmin a întocmit Raportul nr. 501/23.07.2010 asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor precum şi planul de distribuire pentru debitoarea SC Rafinăria Dărmăneşti SA prin care a dedus din fondurile ce urmau a fi distribuite creditorilor suma de 637.785,50 lei reprezentând, printre altele, „contravaloare onorariu avocat, aprobate de adunarea creditorilor”, cunoscând că în fapt nu exista această aprobare“ ,se arată în comunicatul DNA. 

Pe 12 decembrie 2010, Tribunalul Bacău, prin sentinţa civilă nr. 1467 rămasă definitivă şi executorie, a dispus ca lichidatorul să modifice raportul respectiv şi să distribuie creditorilor suma de 491.947,50 lei. Apostu Ionuţ Cosmin a convocat pe 28 aprilie 2011 Comitetul Creditorilor şi, la propunerea sa, a obţinut aprobarea cheltuielilor cu onorariul avocaţilor. „Cu toate că instanţa dispusese modificarea vechiului Raport, inculpatul Apostu Ionuţ Cosmin a întocmit unul nou prin care a dedus din fondurile ce urmau a fi distribuite creditorilor suma de 608.464.lei lei reprezentând, printre altele, „contravaloare  onorariu avocat, confirmate de creditori şi de judecătorul sindic”. 

De asemenea, cu aceeaşi ocazie, inculpatul Apostu Ionuţ Cosmin, a propus spre aprobare decontarea cheltuielilor reprezentând deplasarea lichidatorului şi a colaboratorilor acestuia, evaluate la 16.322 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul produs în dauna SC Rafinăria Dărmăneşti SA şi folosul necuvenit pentru Profesional Tenarus SPRL Oneşti, deşi cunoştea că aceste cheltuieli au fost respinse de instanţă, întrucât nu au fost dovedite.

În baza celor două rapoarte, inculpatul Apostu Ionuţ Cosmin a achitat către Cabinetul de avocat Tabarcea Alexandru suma totală de 565.585,12 lei, ce constituie prejudiciul produs în dauna SC Rafinăria Dărmăneşti SA şi, corelativ, folosul necuvenit pentru Cabinetul de avocatură respectiv. Pentru a efectua aceste acte contrare atribuţiilor sale de serviciu urmate de obţinerea unui folos necuvenit pentru inculpatul Tabarcea Alexandru, în lunile noiembrie şi decembrie 2010, în temeiul unei înţelegeri anterioare, inculpatul Apostu Ionuţ Cosmin a primit de la acesta din urmă suma totală de 93.925 lei. În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil şi a unui teren ce aparţin inculpatului Tabarcea Alexandru. De asemenea, a mai fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în contul inculpatei Profesional Tenarus IPURL, deschis la o unitate bancară. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bacău, cu propunere de menţinere a măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză“, precizează procurorii Anticorupţie din Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite