Tânăr de 19 ani, cercetat pentru braconaj de fazani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe N. (19 ani), din comuna Filipeşti, a fost prins de poliţişti în timp ce monta capcane pentru fazani în pădure.

În cadrul unei activităţi desfăşurate în comuna Filipeşti, poliţiştii şi reprezentanţii  A.J.V.P.S. Bacău au găsit, pe un teren, şase capcane artizanale, în care se găseau boabe de porumb pentru a atrage fazanii.

Poliţiştii au stabilit că cele şase capcane artizanale au fost amplasate pe terenul respectiv de către N. Gheorghe, de 19 ani, localnic.

La domiciliul acestuia poliţiştii au găsit şase fazani, într-o cuşca din plasă de sârma. Păsările au fost puse în libertate de către reprezentantul A.J.V.P.S. Bacău.

În cauză s-a intocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări faţă de N. Gheorghe sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite