Schismaticul de la Sascut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Nicolae Florişteanu se comportă ca un rebel, dar este apreciat de săteni
Preotul Nicolae Florişteanu se comportă ca un rebel, dar este apreciat de săteni

Preotul Nicolae Florişteanu vrea să facă în comuna băcăuană o biserică independentă.

Scandal între Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului pe de o parte şi preotul ortodox Nicolae Florişteanu, de la Biserica „Sf. Pantelimon", din satul Bereşti Sascut, pe de altă parte. Parohul bisericii nu concepe sub nicio formă să părăsească lăcaşul de cult în care slujeşte de mai bine de 15 ani.

Decizia că preotul Florişteanu trebuie să plece din faţa altarului a fost luată de instanţa Curtea de Apel, după ce şefii săi ierarhici l-au dat în judecată că ocupă abuziv biserica, deşi a fost caterisit (n.r. - retragerea dreptului de a mai fi preot), încă de acum trei ani.

Motivul excluderii din rândul clerului invocat de reprezentanţii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a fost acela că Florişteanu a comis un adulter, a divorţat de soţie, s-a recăsătorit şi nu s-a supus canoanelor primite ulterior. Cu toate că decizia dată de Înaltele Feţe Bisericeşti a fost fermă, Florişteanu a continuat să ţină slujbe de cununie, botez, înmormântări şi la toate sărbătorile creştineşti din calendar.

Săteni, pro şi contra

„Preotul se angajează prin jurământ să se supună deciziilor Episcopului. El nu a făcut acest lucru. Pentru ceea ce a făcut în trecut, el trebuia să părăsească doar câţiva ani Biserica din sat şi să predea religie într-o şcoală, sau să fie, pur şi simplu, cântăreţ la strană. Mai avea varianta să fie transferat la biserica din Băcioi. Nu a vrut să respecte nimic", a afirmat Ioan Negoiţă, protopop al Bisericii din Sascut.

Situaţia de la Biserica din Sascut a împărţit localnicii în două tabere. Dacă unii sunt trup şi suflet cu preotul lor, alţii afirmă că trebuie să se supună canoanelor şi regulilor bisericeşti. Mulţi dintre localnici nu concep să vină altcineva şi să le ţină slujbe şi predici în Biserica „Sf. Pantelimon".

Ba mai mult, în urmă cu trei zile, zeci de săteni au ieşit în faţa lăcaşului de cult ca să-l păzească de teamă să nu intre vreun alt preot în biserica din comuna lor.

Intră pe bacau.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite