Romeo Stavarache, condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, în dosarul „Apartamentul“. Primarul Bacăului: „Îmi voi proba nevinovăţia la apel“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romeo Stavarache a primit astăzi, la Tribunalul Bacău, o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare şi o perioadă de încercare de 5 ani, Gheorghe Muntianu, fost şef al Fondului Locativ, tot 3 ani cu suspendare, iar Gavril Pircu, fost şef al serviciului Patrimoniu din cadrul Primăriei Bacău, 2 ani cu suspendare. Primarul Bacăului a făcut apel şi afirmă că îşi poate proba nevinovăţia.

Astăzi, primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost condamnat la 3 ani, cu suspendare, şi un termen de încercare de 5 ani, pentru „tentativă de abuz în funcţie“, faptă care s-ar produs la atribuirea unui apartament către Gheorghe Muntianu, subordonat în Primăria Bacău. Imediat după aflarea soluţiei, Romeo Stavarache a formulat apel şi şi-a exprimat, în continuare, încrederea în corectitudinea Justiţiei.

„Voi face apel şi îmi voi dovedi nevinovăţia. Am încredere în Justiţie şi în Justiţia Divină“, a declarat Romeo Stavarache, pentru ziarul Adevărul.

Soluţia Tribunalului Bacău:

Condamnă pe Stavarache Romeo, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăz. de art. 20 C.penal din 1969 rap. la art. 132 Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 C.penal din 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 C.penal din 1969 şi art. 5 al. 1 C.penal la pedeapsa de 3 ani închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăz. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.penal din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăz. de art. 71 al. 2 C.penal din 1969. Potrivit art. 81 C.penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate. Fixează termen de încercare de 5 ani conform art. 82 C.penal din 1969 şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăz. de art. 83 C.penal din 1969. Suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale în condiţiile prevăz. de art. 71 al. 5 C.penal din 1969. Potrivit art. 274 al. 1, 2 C.pr.penală obligă pe fiecare inculpat să plătească statului cîte 700 lei cheltuieli judiciare din care cîte 300 lei sunt în faza de urmărire penală. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare“, se arată în soluţia Tribunalului Bacău.

Condamnă pe Muntianu Gheorghe, pentru comiterea infracţiunilor de: -tentativă la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăz. de art. 20 C.penal din 1969 rap. la art. 132 Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 C.penal din 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 C.penal din 1969 şi art. 5 al. 1 C.penal la pedeapsa de 3 ani închisoare; -uz de fals prevăz. de art. 291 teza a II a C.penal din 1969 cu aplic. art. 5 al. 1 C.penal la pedeapsa de 6 luni închisoare; -conflict de interese prevăz. de art. 2531 C.penal din 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 C.penal din 1969 şi art. 5 al. 1 C.penal la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 5 ani. Potrivit art. 33 lit. a, art. 34 lit. b şi art. 35 al. 1 C.penal din 1969 contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea- aceea de 3 ani închisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 5 ani. Pedeapsă de executat: 3 ani închisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 5 ani. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăz. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.penal din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăz. de art. 71 al. 2 C.penal din 1969. În temeiul art. 861 C.penal din 1969 suspendă executarea pedepsei principale sub supraveghere. Fixează termen de încercare de 7 ani conform art. 862 C.penal din 1969 şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 864 C.penal din 1969. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a)    să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lîngă Tribunalul Bacău; b)           să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c)            să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale sub supraveghere în condiţiile prevăz. de art. 71 al. 5 C.penal din 1969.

Condamnă pe  Pircu Gavril, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăz. de art. 20 C.penal din 1969 rap. la art. 132 Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 C.penal din 1969 cu aplic. art. 5 al. 1 C.penal la pedeapsa de 2 ani închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăz. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.penal din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăz. de art. 71 al. 2 C.penal din 1969. Potrivit art. 81 C.penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate. Fixează termen de încercare de 4 ani conform art. 82 C.penal din 1969 şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăz. de art. 83 C.penal din 1969. Suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale în condiţiile prevăz. de art. 71 al. 5 C.penal din 1969.

Ce spun procurorii:

"În calitate de şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei municipiului Bacău, inculpatul Muntianu Gheorghe şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, repartizându-şi o locuinţă din fondul locativ de stat aflată în administrarea Consiliului Local Bacău (apartament în municipiul Bacău), în vederea achiziţionării acesteia.Prin aceasta, funcţionarul urmărea obţinerea, pentru sine, a unui avantaj patrimonial, respectiv achiziţionarea unui apartament la un preţ derizoriu, rezultat care nu s-a produs, formalităţile de vânzare-cumpărare a apartamentului fiind oprite.Concret, la data de 13 iunie 2008, a întocmit şi semnat documentul prin care şi-a repartizat, în vederea închirierii, un apartament compus din 2 camere situat în Bacău, locuinţă din fondul locativ de stat. Aceasta, în condiţiile în care, Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care să-i fie repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat. La aceeaşi dată, şi-a verificat propria cerere prin care solicita repartizarea unei locuinţe, confirmând că îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi aprobată, în împrejurările în care, la cerere, nu erau ataşate documente care să ateste venitul obţinut şi, mai mult, nu îndeplinea condiţia de venit pentru accesul la locuinţă socială sau din fondul locativ de stat, prevăzută de lege.

 În aceeaşi zi, în calitate de director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Bacău, Pircu Gavril a semnat pentru  subalternului său, inculpatul Muntianu Gheorghe, repartiţia apartamentului sus  menţionat, iar Stavarache Romeo, în calitate de primar al municipiului Bacău a aprobat-o .Aceasta,  în condiţiile în care Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care inculpatului Muntianu Gheorghe să-i fi fost repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat. În baza  înscrisurilor menţionate, la data de 01.08.2008, între Municipiul Bacău, prin primar, şi inculpat a fost încheiat contractul de închiriere având ca obiect locuinţa menţionată anterior. Astfel, inculpatul a obţinut un folos material pentru sine, constând în folosirea locuinţei, în perioada 01.08.2008-  30.09.2012. 

Ulterior, Muntianu Gheorghe  a formulat şi o cerere de  cumpărare a apartamentului înregistrată la Primăria Bacău la 06.01.2009, la care a depus o adeverinţă, fără dată, emisă de o Asociaţie de Proprietari. În cuprinsul acestui înscris se menţionează, în mod nereal, că Muntianu Gheorghe nu are debite, deşi în perioada respectivă acumulase datorii aferente apartamentului respectiv. Adeverinţa a fost folosită în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiilor de cumpărare a locuinţei. 

La data de 25 februarie 2009,  Stavarache Romeo, în calitate de primar al municipiului Bacău, a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuinţa anterior menţionată, ca urmare a solicitării formulate de inculpatul Muntianu Gheorghe în cadrul audienţelor, deşi cererea acestuia nu fusese verificată de compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, iar la cerere nu au fost anexate înscrisurile care dovedeau calitatea de chiriaş şi îndeplinirea obligaţiilor rezultate din această calitate. Toate acţiunile inculpatului Muntianu Gheorghe au fost subsumate scopului urmărit de acesta, respectiv cumpărarea unei locuinţe din fondul locativ de stat al Municipiului Bacău, la un preţ derizoriu. Formalităţile de vânzare-cumpărare au fost însă oprite ca urmare a demarării cercetărilor în cauză. Începând cu data de 30.09.2012, Primăria municipiului Bacău a procedat la rezilierea contractului de închiriere nr. 220306/01.08.2008“, se arată în actul de trimitere în judecată.

Romeo Stavarache, primarul Bacăului, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru tentativă de abuz în serviciu

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache (PNL), a fost trimis în judecată de către procurorii DNA astăzi, 3 aprilie, pentru tentativă de abuz în serviciu.Alături de primarul din Bacău, procurorii DNA au mai trimis în judecată alţi doi importanţi funcţionari ai municipalităţii băcăuane. Cu toţii sunt judecaţi pentru presupuse infracţiuni comise începând cu anul 2005.

Este vorba despre Gheorghe Muntianu, la vremea respectivă şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei municipiului Bacău. În sarcina acestuia s-au reţinut infracţiunile de tentativă la abuz în serviciu, uz de fals şi conflict de interese.

Celălalt funcţionar este Gavril Pîrcu, la data faptelor director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Bacău, în prezent şef serviciu la Serviciul Patrimoniu. Acesta este acuzat de tentativă la abuz în serviciu.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite