Romeo Stavarache, în corzi. Procurorii vin cu dovezi pentru arestarea primarului Bacăului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Propunere „indecentă“ pentru primarul Bacăului, Romeo Stavarache: 30 de zile de arest pentru fapte grave de corupţie FOTO Mircea Merticariu
Propunere „indecentă“ pentru primarul Bacăului, Romeo Stavarache: 30 de zile de arest pentru fapte grave de corupţie FOTO Mircea Merticariu

Romeo Stavarache, primarul Bacăului, a fost eliberat joi seara, după ce fusese reţinut pentru 24 de ore, pentru luare de mită. El este cercetat sub control judiciar. Procurorii DNA au contestat decizia şi vor afla la finele acestei săptămâni dacă Stavarache va fi arestat sau nu pentru 30 de zile.

Edilul Bacăului se află sub control judiciar împreună cu Liviu Cenuşă (vărul lui, patron al Ziarului de Bacău) şi cu Liviu Goian (patronul televiziunii 1 TV Bacău). În acest dosar sunt inculpaţi şi Costel Căşuneanu, pentru dare de mită, dar şi Costantin Apostol, cumătrul lui Stavarache, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est, pentru complicitate la luare de mită.

Romeo Stavarache, Liviu Goian şi Liviu Cenuşă au fost eliberaţi joi seară de judecătoarea Adina Cătălina Galavan, de la Curtea de Apel din Bacău, după ce au fost încătuşaţi pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Primarul Bacăului este acuzat că a luat mită de cinci ori, prin intermediul celor doi oameni de afaceri amintiţi mai sus, care deţin o televiziune şi un ziar local. După eliberarea din arest, poliţiştii băcăuani i-au scos din sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău pe cei trei inculpaţi pe uşa din spate, pentru a evita contactul cu presa.

În acelaşi dosar, acuzaţii grave îi sunt aduse şi lui Constantin Apostol, care conduce cea mai importantă instituţie din regiune, responsabilă de alocarea fondurilor europene, ADR NE, dar şi „regelui asfaltului“, Costel Căşuneanu, pentru dare de mită. Omul de afaceri are o avere estimată la peste 340 de milioane de euro, care s-a dublat în ultimii trei ani.

Implicaţi şi în alte dosare

Toţi inculpaţii au şi alte dosare penale. Romeo Stavarache a mai fost trimis în judecată de DNA, pe 3 aprilie, pentru tentativă de abuz în serviciu, pentru că i-a acordat un apartament ilegal şefului serviciului locativ din primărie. Liviu Cenuşă şi Liviu Goian au fost implicaţi în alte dosare penale, pentru infracţiuni fiscale şi nu numai. Constantin Apostol a primit o condamnare de doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru fals şi abuz în serviciu, dar decizia nu este definitivă. Chiar dacă procurorii au prezentat probe timp de şase ore, iar inculpaţii sunt deosebit de influenţi, judecătoarea de la Curtea de Apel din Bacău a dispus punerea lor în liberatate.

„Procurorii DNA au contestat imediat eliberarea lor, sub control judiciar. La sfârşitul săptămânii viitoare se va judeca măsura arestării pentru 30 de zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Încă nu am primit motivaţia de la Curtea de Apel din Bacău, dar, conform Noului Cod Penal, pentru arestarea preventivă trebuie îndeplinite, concomitent, patru criterii: măsura arestării să fie proporţională cu fapta, riscul unei noi infracţiuni, pericolul iminent pentru ordinea publică şi riscul influenţării martorilor şi procesului“, a precizat avocatul Cristian Cojocaru, care îi reprezintă pe Liviu Goian şi Liviu Cenuşă.         

Chiar dacă inculpaţii ar putea îndeplini condiţiile prevăzute pentru arestarea preventivă, magistraţii băcăuani s-au arătat suprinşi de tardivitatea cu care dosarul a ajuns la acest stadiu, pentru fapte din 2008-2011. În ianuarie, la conducerea parchetelor din Bacău s-au produs mai multe schimbări. Fostul procuror şef al DNA Bacău, Manuel Humulescu, care a condus instituţia între 2007 şi 2014, iar anterior a fost şef al Corpulului de Control al ministrului Tudor Chiuariu, a ajuns procuror la Parchetul Curţii de Apel Bacău. Locul lui a fost luat de Cornelia Hrincescu. În şase luni, au ieşit la iveală deja două dosare mari de corupţie, cu Romeo Stavarache în rol principal.

Procurorii DNA i-au prezentat joi probele pentru cinci cazuri de mită, din care rezultă că la Romeo Stavarache ar fi ajuns 2,39 milioane de lei, de la milionarii băcăuani Costică Rusu, Viorel Rusu şi Constantin Şoşu. Denunţătorii au prezentat metoda prin care edilul băcăuan îşi lua şpaga: prin conturile societăţilor de presă, drept bani pentru publicitate. Constantin Apostol, la fel ca şi Liviu Goian şi Liviu Cenuşă, ar fi înghiţit prin conturile Asociaţiei Top Sport, la care este preşedinte, câteva sute de mii de lei, percepute drept şpagă de Romeo Stavarache, pentru eliberarea autorizaţiei de urbanism către Căşuneanu. Deşi toate acuzaţiile sunt dublate de probe şi înregistrări, primarul băcăuan nu a recunoscut nimic în timpul audierilor.

Cine este judecătoarea care l-a eliberat

Magistratul băcăuan Adina Cătălina Galavan (38 de ani) a ajuns judecător la Judecătoria Bacău în aprilie 2004, la 28 de ani. Cinci ani mai târziu devine judecător la Tribunalul Bacău, unde ajunge să ocupe chiar funcţia de vicepreşedinte. În urmă cu un an, a promovat la Curtea de Apel, fiind judecător responsabil şi cu arestul preventiv. Judecătorul Adina Cătălina Galavan a depus în iulie 2006 o cerere pentru obţinerea unui apartament ANL de la Primăria Bacău. La sfârşitul anului, pe 28 decembrie, aleşii băcăuani, conduşi de Romeo Stavarache, au aprobat faptul că judecătoarea are drept la un apartament. Totuşi, potrivit propriei declaraţii de avere, şi-a cumpărat un apartament în municipiul Bacău, în 2006, de 105 metri pătraţi. În ultimul an, judecătoarea a realizat venituri de 89 262 de lei.

Vă mai recomandăm:

„Bacău. Acasă la creştini“. Campanie electorală facută cu bani publici, sub sutana Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Primăria Bacău a finanţat cu 385 de mii de lei cartea „Bacău. Acasă la creştini“, realizată în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Lucrarea, care conţine pozele bisericilor din oraş, cu o scurtă descriere, va intra curând în casele băcăuanilor.  Romeo Stavarache are dedicate mai multe pagini în cartea Arhiepiscopiei iar în 2012 şi-a făcut campanie cu cartea şi sloganul „Bacău. Acasă“.

Romeo Stavarache şi Asociaţia Top Sport Bacău, cercetaţi penal de DNA pentru finanţări de milioane de euro. Romeo Stavarache este cercetat penal de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă calificată, pentru finanţarea Asociaţiei Top Sport Bacău. În luna martie, Parchetul Judecătoriei Bacău a considerat că vechea soluţie dată de NUP, a fost ilegală, fără fundament şi a dispus începerea cercetărilor penale.  În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi senatorul Dragoş Luchian, fost viceprimar şi secretarul Ovidiu Popovici.


Percheziţii ale procurorilor DNA la Primăria Bacău şi la domiciliul unor oameni de afaceri apropiaţi lui Romeo Stavarache. În Bacău  au avut loc mai multe percheziţii dispuse de Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău. Au fost vizate Primăria Bacău, sediul unui ziar şi a unei televiziuni locale, dar şi firmele afaceriştilor Liviu Goian şi Liviu Cenuşă, verişorul lui Romeo Stavarache. Surse din rândul avocaţilor afirmă că procurorii ar fi deschis un dosar de corupţie, pentru deturnarea mai multor milioane de euro.

Cumnatul primarului din Bacău, condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru şantaj. Marius Ion Stănilă, fostul director de marketing al CET Bacău şi totodată cumnatul primarului Romeo Stavarache a fost condamnat definitiv la un an şi patru luni de închisoare cu executare, pentru infracţiuni de şantaj şi abuz în serviciu.

Baronii Bacăului. Romeo Stavarache şi Dragoş Benea conduc autoritar municipiul şi judeţul Bacău de 10 ani. Atât primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Dragoş Benea, se află la al treilea mandat. Din punct de vedere politic şi administrativ, cei doi lideri şi-au împărţit demult sferele de influenţă. Primarul Bacăului a fost lăsat să aibă o organizaţie puternică PNL, în municipiu, iar Dragoş Benea, în judeţ.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite