Retrocedare tergiversată de 22 de ani. Primăria Bacău a blocat iar procedura în instanţă

Retrocedare tergiversată de 22 de ani. Primăria Bacău a
blocat iar procedura în instanţă

Familia Apostol se judecă în două procese, la Judecătoria Bacău, după 22 de ani de aşteptare a restituirii proprietăţilor luate abuziv de comunişti FOTO Mircea Merticariu

O cerere de retrocedare pentru 50 de hectare de teren în comuna Orbeni a fost blocată anul acesta la Judecătorie, de Primăria Bacău, care refuză să-i pună în posesie pe urmaşii familiei Lactanţiu Apostol, pe terenurile care aparţin Asociaţiei Pomicole PAS (Fructex). Comisia Judeţeană de Fond Funciar a recunoscut dreptul de proprietate iar Agenţia Domeniilor Statului a propus aici o suprafaţă de 8,83 hectare, drept compensare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deposedaţi abuziv de regimul comunist, urmaşii unei familii din comuna băcăuană Orbeni încearcă de mai bine de două decenii să-şi intre în drepturi. Prima cerere de retrocedare şi o declaraţie pe proprie răspundere  a fost făcută în 1992, de Lactanţiu Apostol, urmaş al Nastasiei Apostol.  Pentru moştenitori a urmat un lung şir de demersuri făcute către Comisia Locală de Fond Funciar din Orbeni, către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău dar şi acţiuni în instanţă.

Deoarece în Orbeni nu mai exista disponibilă suprafaţa de 50 de hectare solicitată, au fost făcute, conform legii, demersuri către localităţile limitrofe. Cu acelaşi rezultat. În 2005, printr-o sentinţă definitivă si irevocabilă a Judecătoriei Bacău, Comisia Judeţeană de Fond Funciar este obligată să găsească un amplasament pentru punerea in posesie a reclamantului Apostol.

Comisia emite patru ani mai târziu o hotărâre prin care se validează dreptul de proprietate al lui Lactanţiu Apostol iar terenul urma să fie pus la dispoziţie de alte instituţii ale statului, care deţin teren liber de sarcini. „Suprafaţa validată va fi pusă al dispoziţie de Agenţia Domeniilor Statului fiind parcurse etapele prevăzute de lege“, se arată în cuprinsul hotărârii.

Procedura de reconstituire a dreptului de proprietate a fost blocată anul acesta la Judecătorie, de catre Primăria Bacău, care refuză să-i pună în posesie pe urmaşii familiei Lactanţiu Apostol, pe terenurile folosite de Asociaţia Pomicolă PAS (Fructex).  Comisia Judeţeană de Fond Funciar a recunoscut dreptul de proprietate iar Agenţia Domeniilor Statului a propus aici o suprafaţă de 8,83 hectare, acceptată de Lactanţiu Apostol, drept compensare pentru cele 50 de hectare din Orbeni. Cele  două instituţii (Comisia Judeteana, respectiv A.D.S.-ul) au dat curs solicitării lui Apostol Lactantiu în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile din anul 2005, după ce trecurseră 13 ani de la prima cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

După mai bine de 20 de ani de la depunerea cererii inţiale, după ce Comisia Judeţeană Bacău dar şi A.D.S.-ul au validat dreptul de proprietate al lui Lactanţiu Apostol, Primăria Bacău a blocat anul acesta procedura de reconstituire a dreptului de proprietate printr-o plângere depusă la judecatorie ce are doar rolul de tergiversare a punerii în posesie pentru suprafaţa propusă spre compensare de Agenţia Domeniilor Statului. „Între timp, Lactanţiu Apostol a decedat. Nu a apucat să prindă momentul în care statul să-i retrocedeze ceea ce i-au luat abuziv comuniştii“, a precizat avocatul Vlad Secuiu, apărătorul moştenitorilor familiei Apostol.

Cu toate că membrii Comisiei locale de aplicare a legislatiei fondului funciar din cadrul Primăriei Bacau aveau cunoştinta de hotărarile comisiei judeţene încă din anul 2011, conform corespondenţei purtate în ultimii trei ani, în instanţele de judecată reprezentanţii comisiei locale din cadrul Primăriei Bacău afirmă că: „Învederăm instanţei de judecată faptul că am luat cunoştinţă de hotărârea contestată abia pe 12 februarie 2014, când printr-o adresă ni s-a răspuns la anumite solicitări“. Situaţia este confirmată şi de secretarul municipiului Bacău. „Nouă nu ni s-a dat hotărârea până la data comunicată în plângere. Ni s-a trimis doar un proces verbal de punere în posesie. Potrivit legii, dacă restituirea nu este posibilă, fostului proprietar sau moştenitorilor li se va oferi un amplasament în aceeaşi localitate sau într-o localitate învecinată. Dar Orbeniul nu se învecinează cu Bacăul“, a precizat secretarul Ovidiu Popovici. Mai mult, el afirmă că au mai fost identificate şi alte cazuri asemănătoare de retrocedare pentru persoane din Târgu Ocna şi Lipova, de pe vremea fostului prefect Constantin Scripăţ, cu propunere de punere în posesie în municipiul Bacău, tot la Fructex, care trezesc suspiciuni.

În replică, apărătorul moştenitorilor, avocatul Vlad Secuiu spune că declaraţiile din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu corespund realităţii, având drept scop încercarea Primăriei de a fi repusă în termenul de 30 de zile (calculat de la data la  care a fost conoscut conţinutul celor două hotărâri), termen în care Comisia Locală reprezentată de primarul Romeo Stavarache, putea contesta la instanţă hotărârile comisiei judeţene.

Plângerea depusă de reprezentanţii comisiei locale vine în contradicţie  cu adresele emise chiar de către Primarie în anul 2011, corespondenţă purtată cu A.D.S.-ul şi comisia judeţeană dar şi  cu întâmpinarea depusă de juriştii instituţiei, în urmă cu un an, la procesul pe fond, când Judecătoria a decis ca urmaşilor lui Lactanţiu Apostol să le fie întocmit procesul verbal de punere în posesie.

„În prezent doar instanţele judecătoreşti pot dispune finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru familia Apostol având în vedere atitudinea instituţiilor publice care blochează nejustificat aceasta procedură. Nu înteleg cum se poate afirma în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că au luat cunoştintă de hotărârile Comisiei Judeţene ce il vizează pe Apostol Lactanţiu, abia în februarie 2014, când există corespondenţa Primăriei în legatură cu aceste două hotărâri încă din anul 2011. Mai mult, în cuprinsul unei intâmpinări  din anul 2013 şi a unei cereri de recurs, reprezentanţii Comisie locale Bacău invocă aceste două hotărari şi conţinutul lor. Atât eu cât şi clienţii mei avem încredere deplină în sistemul judiciar, singurul care poate pune capăt chinului de aproximativ 20 de ani prin  care a trecut această familie”, a precizat avocatul Vlad Secuiu, apărătorul moştenitorilor lui Lactanţiu Apostol.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: