Proxeneţi reţinuţi de poliţişti la Bacău. Închiriau apartamente unor tinere care se prostituau
0Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au efectuat 3 percheziţii domiciliare la imobilele unor suspecţi de proxenetism.
Din cercetări a reieşit că, în perioada februarie - iunie 2022, mai multe tinere s-au prostituat, fiind ajutate de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 38 şi 68 de ani, care ar fi înlesnit practicarea prostituţiei în 7 apartamente oferite de aceştia spre închiriere şi care au obţinut astfel sume consistente de bani.
”Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei mun. Bacău au efectuat 3 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bacău, unde au găsit şi ridicat în vederea confiscării mai multe telefoane mobile şi diferite documente, parte din ele reprezentând contracte de închiriere”, spun reprezentanţii IPJ Bacău.
Trei persoane au fost duse la sediul Poliţiei municipiului Bacău pentru audieri, iar, în urma administrării probatoriului, acestea au fost reţinute de poliţişti pentru 24 de ore.