Proiecte de peste 6 milioane de euro, depuse de micii întreprinzători din mediul rural din Bacău la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Seto, directorul AFIR Bacău FOTO Mircea Merticariu
Andrei Seto, directorul AFIR Bacău FOTO Mircea Merticariu

Întreprinzătorii de la sate, care doresc să primească bani nerambursabili  din fonduri europene, prin Oficiul judeţean Bacău al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), mai au doar o lună la dispoziţie, până la închiderea sesiunilor de finanţare. Totuşi, cei care nu reuşesc să-şi depună proiectul până pe 30 octombrie, vor putea face acest lucru, din luna martie 2016, când vor fi redeschise măsurile de sprijin.

Peste 6,2 milioane de euro totalizează proiectele depuse până la această dată, în anul în curs, de întreprinzătorii din mediul rural din judeţul Bacău. Deoarece s-a atins plafonul maxim, măsura 4,1, destinată explotaţiilor agricole, a fost închisă din 21 septembrie. 

Cei care doresc să obţină finanţări europene mai pot depune proiecte pentru trei măsuri. Este vorba de sprijinul alocat pentru instalarea tinerilor fermieri, pentru activităţi neagricole în zone rurale şi pentru crearea şi dezvoltarea unor activităţi agricole.  „La Oficiul Judeţean Bacău au fost depuse până în acest moment 40 proiecte pentru submăsura 6.1, cu o valoare totală de 1.650.000 de euro , 12 proiecte pentru submăsura 6.2, cu o valoare totală de 760.000 de euro şi 10 proiecte pentru submăsura 6.4, cu o valoare  totala de 1.721.357 de euro. Pentru submasura 4.1- investiţii în exploataţii agricole- au fost depuse 8 proiecte, cu o valoare totală de 2.157.681 de euro, aceasta sesiune fiind  deja închisă de pe data de 21 septembrie, deorece a fost atins plafonul maxim pentru aceasta sesiune. Cei care nu au reuşit sau nu vor reuşi să depună proiecte până la data de 30 octombrie sau până la epuizarea fondurilor alocate pentru aceasta sesiune o vor putea face şi anul viitor, incepând din luna martie, cand este posibil să se deschidă o noua sesiune de proiecte“, a precizat Andrei Seto, directorul Oficiului Judeţean Bacău al AFIR.


În ultimile săptămâni, sute de băcăuani au bătut la porţile instituţiei pentru finanţări europene. Cei mai mulţi se confruntă cu probleme ce ţin de respectarea formală a cerinţelor impuse în măsurile de finanţare. „A fost nevoie să lucrăm cu program prelungit, uneori şi sâmbătă şi duminică. Proiectele care sunt depuse trebuie să respecte în totalitate legislaţia, pentru a evita orice fel de probleme“, a mai spus Andrei Seto.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite