Primarul oraşului Dărmăneşti, Constantin Spiridon, trimis în judecată pentru luare de mită, în arest preventiv

Primarul oraşului Dărmăneşti, Constantin Spiridon, trimis în judecată pentru luare de mită, în arest preventiv

Constantin Spiridon este în arestul IPJ Bacău

Pe 29 decembrie, procurorii Tribunalului Bacău l-au trimis în judecată pe primarul oraşului Dărmăneşti, Constantin Spiridon, acuzat de luare de mită dar şi pe  Costia Marin şi Laurenţiu Zberianu, pentru dare de mită, persoane care conduceau firma de consultanţă SC Anderssen Consulting Group din Iaşi.

Primarul Constantin Spiridon, arestat la mijlocul lunii decembrie pentru luare de mită, a fost trimis în judecată împreună cu şefii firmei SC Anderssen Consulting Group din Iaşi. „În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: în perioada mai 2015 – decembrie 2015, inculpatul Spiridon Constantin, primar al oraşului Dărmăneşti, a pretins de la reprezentanţii SC ANDERSSEN CONSULTING GROUP SRL Iaşi 10% din valoarea a două contracte de consultanţă încheiate cu firma respectivă şi menite să atragă fonduri ale Uniunii Europene pentru modernizarea drumurilor din oraşul Dărmăneşti şi a primit de la reprezentanţii SC ANDERSSEN CONSULTING GROUP SRL Iaşi suma totală de 20.000 de lei cu titlu de mită. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bacău“, se arată în comunicatul procurorilor băcăuani.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: