Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău solicită confirmarea ADN-ului din probele de sânge şi declaraţii din partea băcăuanilor aflaţi la locul accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău,  după apariţia scandalului din ziarul Adevărul, solicită public să i se confirme ADN-ul din proba de sânge recoltată după accident, dar şi poze şi video, în cazul în care acestea există, de pe camerele de supraveghere din zonă, atât de la accidentul de pe strada Mărăşeşti, cât şi de la reconstituire.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău cere să se facă lumină în cazul accidentului produs joi, 10 decembrie, la ora 10.50, în faţa Prefecturii, când a lovit cu maşina pe Cornelia Cochior, o femeie de 30 de ani din Bacău. Pentru a elimina suspiciunile în privinţa sa, faţă de posibilele intervenţii asupra angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bacău, care, probabil, au acţionat din exces de zel faţă de şeful lor, Dragoş Benea cere să se confirme ADN-ul din probele lui de sânge, identificarea unor filmări de pe camerele de supraveghere din zonă şi judecarea sa pe fondul problemei (accidentului). Mai mult, Benea îi roagă pe băcăuanii care s-au aflat în zonă joi, 10 decembrie, la ora 10.50, să depună mărturie la Poliţie.

„Am spus că nu mai intervin pe acest subiect, dar mă văd nevoit. Voi solicita, legal şi oficial, poze de la reconstituire (unde apare locul impactului, maşina şi dna Cochior). Voi solicita, legal şi oficial, confirmarea ADN pentru probele de sânge recoltate, dacă cineva îşi imaginează că în anul 2015 se pot schimba asemenea probe. Repet, sângele a fost recoltat în incinta UPU, la cererea mea expresă (nu era obligatorie) în prezenţa a 2 cadre medicale şi 2 poliţişti. Repet că am solicitat, dacă este posibil, identificarea unor camere de supraveghere din zona respectivă, pentru a elinina orice gen de speculaţii. Îi rog frumos pe cei care, întâmplător, acum o săptămână, pe 10 decembrie, ora 10:50 erau în zonă şi au văzut incidentul să depună la poliţie o declaraţie de martor. Poate doamna blondă şi domnul mai solid care m-au ajutat să o urcăm pe dna Cochior în maşină, văd mesajul meu. Le mulţumesc încă o dată! O solicitare către dna Cochior pe care i-am făcut-o şi la spital şi la telefon (mă interesam de evoluţia medicală): depuneţi plângere penală pentru ca verdictul în acest caz să se acorde analizând tot fondul cauzei şi nu pe motiv de lipsă a plângerii!“, a afirmat pe Facebook dar şi telefonic  Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău.

Care sunt obligaţiile unui şofer implicat într-un accident cu victimă. Răspunsul oficial al IPJ Bacău

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău au exprimat, într-un punct de vedere transmis oficial, care este procedura legală pe care trebuie să o respecte un conducător auto care a produs un accident  cu victimă. 

„Obligaţiile conducătorului auto implicat într-un eveniment rutier cu victime sunt prevăzute de art. 77 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea prevederilor art. 338. alin 3, lit. b)  din Codul Penal. De asemenea, în conformitate cu art. 187 din H.G. 1391/2006, conducătorii auto implicaţi în accidente de circulaţie cu victime sunt obligaţi să se supună recoltării mostrelor biologice de sânge.

Prelevarea mostrelor biologice se realizează în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr 1512/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier. În situaţia producerii unui eveniment rutier cu victimă, la faţa locului se deplasează o echipă de cercetare formată din poliţişti din cadrul unităţii de poliţie competentă teritorial, care efectuează activităţi în vederea stabilirii  împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Toate activităţile desfăşurate în cazul unui eveniment rutier cu victime omeneşti se materializează în acte procedurale, care fac parte din dosarul penal întocmit. Facem precizarea că orice act de cercetare penală efectuat de poliţişti se desfăşoară sub supravegherea unui procuror din cadrul unităţii de Parchet comepetente “, a precizat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite