Pierdere record la o casă de pariuri din Bacău. Suma uriaşă risipită în doar două ore de femeia angajată la casierie

Pierdere record la o casă de pariuri din Bacău. Suma uriaşă risipită în doar două ore de femeia angajată la casierie

Imagine dintr-o agenţie de pariuri

O femeie de 33 de ani din judeţul Bacău a fost condamnată într-un dosar de delapidare, fiind acuzată că a pariat o sumă record la agenţia de pariuri unde era angajată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Femeia era angajată în funcţia de casier la o agenţie de pariuri din municipiul Oneşti, ce aparţine unei societăţi care administrează mai multe puncte din zona Moldovei.

Managerul zonal al societăţii a primit o alertă telefonică prin care era înştiinţat că la sala de pariuri din Oneşti s-a pariat o sumă foarte mare, într-un timp scurt.

Acesta a contactat un subaltern din Bacău, solicitându-i să se deplaseze la agenţia din Oneşti pentru a verifica dacă sumele de bani înregistrate ca fiind încasate în programul informatic au fost încasate în mod efectiv şi dacă acestea se aflau în casa de marcat a punctului de lucru, iar în caz contrar să îl anunţe despre eventualele lipsuri. 

Ajuns la faţa locului, angajatul de la Bacău a constatat că în casa de marcat se aflau aproximatv 2.900 de lei, în timp ce pe raportul “Rezumat al performanţelor de la punctul de lucru” a constatat că suma încasată la acel punct de lucru, conform datelor înregistrate în programul informatic, era de aproximativ 31.000 de lei. Managerul zonal a fost alertat de urgenţă pentru a se deplasa la acel punct de lucru în vederea constatării pagubei.

Chestionată de superior, casieriţa a recunoscut că ea a realizat gaura în gestiune, plasând în decurs de două ore bilete la pariuri în valoare de 25.000 de lei. Femeia era convinsă că dacă va paria o sumă mare va da lovitura vieţii. Însă toate biletele pariate au ieşit necâştigătoare.

Reprezentanţii societăţii au făcut plângere penală împotriva angajatei. Acuzată de delapidare, femeia a fost condamnată la un an şi şase luni închisoare, fiindu-i stabilit un termen de supraveghere pe o durată de doi ani. Ea a semnat un angajament de plată prin care s-a obligat să achite prejudiciul creat, însă în funcţie de posibilităţile financiare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: