Patronul Miralex, Dănuţ Rusu, trimis în judecată de DNA pentru o fraudă de 1,2 milioane de lei. Este acuzat că a obţinut finanţarea de la UE cu documente false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe  Dănuţ Rusu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, la obţinerea unei finanţări de la bugetul Uniunii Europene.

Odată cu Dănuţ Rusu sunt inculpaţi în dosar şi firma pe care acesta o administrează, SC MiralexSRL, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dar şi  Tasia Stănescu, Diamata Stănescu şi  Mihalache Stănescu, pentru complicitate la infracţiunile de care sunt acuzaţi Dănuţ Rusu şi Miralex.
Procurorii au constatat că la data de 21 mai 2009, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi SC Miralex SRL, reprezentată de inculpatul Rusu Dănuţ, a fost încheiat un contract având ca obiect finanţarea unui proiect ce privea construirea unei unităţi de tranşare carne.
„În acest context, în perioada 2009-2011, inculpatul Rusu Dănuţ a depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit trei dosare de achiziţii care atestau în mod nereal faptul că au fost organizate în mod efectiv procedurile de achiziţii conform obligaţiilor asumate.
În realitate, procedurile de achiziţie publică organizate de beneficiar au fost fictive, inculpaţii Rusu Dănuţ şi SC Miralex SRL intenţionând să-şi asigure doar în mod formal îndeplinirea obligaţiilor contractuale.
Mai mult, societăţile declarate câştigătoare, reprezentate de ceilalţi inculpaţi, nu şi-au îndeplinit în mod efectiv obligaţiile asumate, rolul lor a fost doar de a emite documente justificative necesare decontării din fonduri europene a contravalorii bunurilor şi serviciilor „prestate”.
Prin folosirea acestor documente la autoritatea contractantă, inculpatul Rusu Dănuţ a obţinut pe nedrept 1.233.594 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpatului Rusu Dănuţ.  Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză“, se arată în comunicatul procurorilor DNA Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite