Pasajul rutier, construit ilegal pe teren revendicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţii Goga au acte care dovedesc că sunt proprietarii terenului de pe strada Oituz
Soţii Goga au acte care dovedesc că sunt proprietarii terenului de pe strada Oituz

Cu toate acestea, ADR Nord-Est afirmă că atunci când a aprobat dosarul nu exista niciun litigiu pe terenul respectiv.

Pasajul rutier Oituz-Ştefan Guşe a fost construit fără a se respecta dreptul la proprietate. Asta susţin soţii Ion Cervencov Goga şi Carmen Goga, care afirmă că le-a fost luată o bucată de teren pentru a fi inclusă în planul noii construcţii realizate cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.

„Litigii au fost şi vor fi!“
„După ce ne-au luat o bucată din teren, au mai intrat pe el şi cu utilităţile publice“, a afirmat Carmen Goga. Chiar dacă exista o cerere de retrocedare depusă de familia Goga încă din 2002 la Primăria Bacău, Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est afirmă că toate actele sunt bine puse la punct.

„Din punct de vedere juridic, în momentul aprobării dosarului toate actele erau în regulă. Litigii au fost şi vor ma fi!“, a declarat Constantin Apostol, directorul ADR Nord-Est, evitând să comenteze faptul că în momentul începerii construcţiei pasajului exista o cerere de retrocedare veche de paru ani.

„Dacă primarul a depus o declaraţie pe proprie răspundere că terenul e liber de sarcini şi că nu sunt retrocedări, înseamnă că a declarat în fals pentru obţinerea de fonduri nerambursabile. Dacă DNA-ul constată aşa ceva, cel care a semnat declaraţia riscă puşcăria“, a afirmat Cătălin Bălan, profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi.

Nepoţii lui Goga revendică teren de sub pasajul Oituz 

Pasajul rutier Oituz-Ştefan Guşe, investiţie realizată cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, este construit pe o porţiune de teren aflată în litigiu. Cel puţin aşa susţin Ion Cervencov Goga şi soţia sa, Carmen Goga, care se judecă cu Primăria Bacău de aproape cinci ani. Totul a început însă în 2002, când familia Goga a cerut să-i fie retrocedat un teren de 1.786 de metri pătraţi pe strada Oituz, nr.101.

Atât Dumitru Sechelariu, fostul primar, cât şi Romeo Stavarache, actualul edil, au închis ochii la solicitarea urmaşilor lui Octavian Goga. Ba mai mult, susţin moştenitorii poetului, administraţia Stavarache şi-a dat acordul ca pe o porţiune din terenul lor să fie construită o arteră nouă, care să lege strada Gării de intersecţia dintre Oituz, Vasile Alecsandri şi Ioniţa Sandu Sturdza.

Noua stradă este inclusă în proiectul pasajului rutier construit cu bani europeni. În 2006, edilii au depus documentaţia necesară pentru aprobarea finanţării europene,  din care rezulta că terenurile pe care se ridică pasajul rutier nu sunt în litigiu, deci respectă legislaţia.

În aşteptarea verdictului
 Moştenitorii lui Goga susţin însă că realitatea este alta: din proprietatea familiei poetului a fost furată o porţiune de circa 200 de metri pătraţi, care este acum inclusă în proiectul pasajului.
„În 2008 am dat în judecată Primăria pe motiv că nu am primit un răspuns la acea notificare prin care ceream să fiu pusă în posesie. Am câştigat la toate instanţele şi pe 4 noiembrie este recursul Primăriei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, a afirmat Carmen Goga, soţia moştenitorului legal al terenului.

Femeia, care locuieşte acum în Bucureşti, povesteşte că acum doi ani s-a trezit cu şantierul în curte. „M-am şi speriat! Se construia o stradă din cadrul pasajului subteran chiar pe terenul nostru. Exact pe porţiunea care era în litigiu cu Primăria încă din 2002. Cum s-a putut primi finanţare europeană pe acest pasaj când terenul de pe Oituz nu este liber de sarcini?“, se întreabă soţii Goga.

Oficiul de Cadastru dă din colţ în colţ

Chiar dacă Primăria susţine că are acte doveditoare din care reiese că terenul este liber de sarcini, nimeni nu a dorit să facă publice hărţile, schiţele şi documentele oficiale ale pasajului. Mai mult, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Bacău a refuzat să ne pună la dispoziţie planul actual zonal topografic al pasajului rutier, pentru a-l confrunta cu planul zonei pe care îl deţine familia Goga încă din 1954 şi prin care demonstrează limitele proprietăţii.

„Nu este niciun litigiu“
Însă, printr-o notificare oficială, directorul Alexandru Miroşeanu afirmă: „Conform studiului de fezabilitate, proprietatea situată pe strada Oituz, nr. 101, nu este inclusă în planul pasajului subteran“.

În plus, într-o adresă oficială sosită la redacţie şi semnată de viceprimarul Dragoş Luchian şi secretarul Ovidiu Popovici se afirmă următoarele: „Corespondenţa dintre titularul cereii de constituire a dreptului de proprietate şi autoritatea publică nu face obiectul Legii liberului acces la informaţia publică“. Se menţionează şi că „la Oficiul de Cadastru nu este notat niciun litigiu“, însă nu este precizat că războiul dintre Primărie şi familia Goga este de ani buni în instanţă. 

Lucrări din bani europeni date fără licitaţie

Primarul Romeo Stavarache a acordat lucrări suplimentare de 3 milioane de lei grupului Procom SRL Ceprano din Italia, fără licitaţie. Italienii au subcontractat lucrările unor alte firme. „Primarul Bacăului a încheiat un act adiţional, iar lucrările le-a încredinţat fără să organizeze licitaţie. Noi nu am ştiut de acest nou contract. Am dat o penalizare de 750.000 de lei“, a spus Răzvan Murgeanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite