Oraşul sub povara timpului

În centrul oraşului, pe o stradă cu puternice vibraţii identitare. Deşi trec de câteva ori pe săptămână prin zonă, abia acum privirea a poposit pe îndelete asupra acestei case măcinată de povara timpului.

Să fi fost aspectul dezolant, să fi fost cerul mohorât ori o anumită stare de spirit, dar brusc mi-a venit în minte un vechi pasaj din  Wolf Schneider, în Omniprezentul Babilon

“Oraşul este leagănul civilizaţiei şi al crimei, centrul mizeriei şi al luxului, receptaculul în care se acumulează vitalitatea şi nervozitatea, centrul puterii şi al decăderii. În oraş omul îşi arată trăsăturile sale cele mai nobile şi cele mai respingătoare. Îndărătul pereţilor lipiţi unul de altul, sub acoperişuri îngemănate se îmbină fericirea şi lacrimile, trufia şi umilinţa, naşterea şi moartea. Oraşul exhală miasme şi mireasmă de orhidee”